Raluca Turcan: Să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile / Avem salarii în plată, raportate la nivelul din 2019 și altele, raportate la nivelul estimat pentru 2022 (VIDEO)

Raluca Turcan: Să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile / Avem salarii în plată, raportate la nivelul din 2019 și altele, raportate la nivelul estimat pentru 2022 (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a vorbit luni seară, în emisiunea ”Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat, despre chestiunea sporurilor din sistemul bugetar și despre legea salarizăriii unitare. ”Peste tot, în sectorul public, s-au dat sporuri. (…) Eu cred că trebuie să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile”, a spus Raluca Turcan, precizând că sporurile nu ar trebui să fie mai mari de 20% din salariul de bază. Ministrul a mai spus că, în acest moment pentru aceeași categorie socio-profesională unii angajați primesc salarii raportate la nivelul din 2019, în timp ce alți – la nivelul estimat pentru 2022.

Raluca Turcan:Peste tot, în sectorul public, s-au dat sporuri

”Peste tot, în sectorul public, s-au dat sporuri. Cu excepția demnitarilor, care nu au sporuri, în rest, toată lumea re sporuri în România. Așa a fost creată legea salarizării, a fost creată să fie unitară și după un articol de lege apar încă șapte care dezvoltă excepții și s-ai creat tot felul de artificii în funcție de cât de influente au fost unele categorii socio-profesionale, astfel încât salariile să fie completate cu sporuri. (…)

De multe ori, unii care muncesc nu iau sporuri suficiente, iar alții, de pe funcții de conducere iau sporuri. De aceea, în privința legii salarizării, mi se pare firesc, în România anului 2021 să stabilim salariile în plată la ce nivel de salariu de bază se acordă. Avem salarii în plată raportate la nivelul salariilor din 2019 și avem salarii în plată, raportate la nivelul salariilor din 2022. Și, culmea, din aceeași categorie socio-profesională. În al doilea rând, avem unele sporuri care au fost create ca artificii pentru a crește salariile angajaților. Aceste sporuri, fie sunt reduse în sumă fixă, de obicei, iar acolo unde salariile chiar trebuie să crească pentru că au fost lăsați în urmă, să crească pe grila de salarizare, să crească salariul de bază. Nu trebuie să inventez sporuri care de care mai năstrușnice, ci, mai degrabă ajut omul să aibă un salariul de bază mai mare”, a explicat Raluca Turcan.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Totodată, ministrul a vorbit despre unele anomalii identificate la nivelul primăriilor.

”De asemenea, sunt unele categorii care nu au fost introduse pe grila de salarizare. Am primit de la autoritățile publice locale solicitarea să fie și ei introduși pe grilă pentru că salarizarea din primării, de exemplu, se face raportată la salariul primarului. Avem anomalii în care, salarii dintr-o primărie micuță sunt mai mari decât într-o primărie de municipiu reședință de județ, unoeri mai mari chiar decât în administrația centrală, ceea ce este nefiresc”, a mai spus ministrul Muncii.

Turcan: Sporurile trebuie să fie strict pe două dimensiuni -una, a categoriei în condiții de muncă extreme și unele care să fie motivaționale

Raluca Turcan spune că sporurile din sistemul public ar trebui să fie acordate pe două criteruu: unul pentru condițiile de muncă extreme, iar celălalt pentru motovarea angajaților.

”Eu cred că trebuie să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile. Politica noastră în materie de salarizare în sistemul public pleacă de la o mai bună ierarhizare pe grila de salarizare pentru categoriile socio-profesionale, iar sporurile să se acorde nu mai mult de 20% față de nivelul salariului de bază. (…) În același timp, sporurile să fie strict pe două dimensiuni: una, a categoriei în condiții de muncă extreme, cum ar fi muncă la distanțe foarte mari, în condiții periculoase, și unele care să fie motivaționale. Eu cred că în felul acesta vom putea ajunge să avem și o lege a salarizării unitare. Dar mai există o cerință care ține de Parlament”, a mai spus Raluca Turcan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:35 - Daniel Craig spune că a fost „dificil” să accepte nivelul de faimă pe care i l-a adus rolul lui James Bond
12:33 - Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un Guvern care își asumă reforme, sau nu va face parte din Guvern. Trebuie să fie clar că această guvernare își asumă inclusiv o reformă a serviciilor (VIDEO)
12:24 - Alexandru Muraru (PNL): Livrarea de reforme, un test major pentru coaliția PNL-PSD-USR-UDMR / Ar fi o mare vulnerabilitate să nu avem candidat comun la prezidențiale (VIDEO)
12:23 - Mașină lovită de tren în zona Poliției Bacău! O persoană transportată de urgență la spital
12:23 - Liderul Iranului, Ali Khamenei, susține Statele Unite și Israelul sunt principalii vinovați pentru căderea regimului președintelui sirian
12:01 - Tanczos Barna: UDMR va rămâne vocea rațiunii în aceste negocieri. Coaliția în patru este cea mai dificilă soluție, dar poate să fie cea mai bună și stabilă / Avem nevoie de un candidat unic / Susținem adevărata reformă a statului (VIDEO)
11:51 - TIR în valoare de 100.000 de euro din Polonia, descoperit la vama Nădlac II. Ce au descoperit polițiștii de frontieră
11:50 - O grupare care a furat din magazine bunuri de aproape 5 milioane de euro, din care făceau parte trei români, arestată în Marea Britanie
11:42 - Cristina Prună: Rolul USR în coaliția cu PSD, PNL și UDMR va fi acela de garant al implementării reformelor / Trebuie reduse cheltuielile statului, nu crescute taxele (VIDEO)
11:30 - Lucian Romașcanu: USR trebuie să își reseteze puțin discursul public. Eu îmi mențin părerea – și nu dau nume – că un partid democratic trebuie să rămână în opoziție (VIDEO)