Răzvan Cherecheș: „Românii care vor muri în ianuarie vor muri din cauza măsurilor luate acum, în decembrie”

Răzvan Cherecheș: „Românii care vor muri în ianuarie vor muri din cauza măsurilor luate acum, în decembrie”
Foto: Răzvan Cherecheș / Facebook

Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică, a vorbit miercuri seară, la Digi 24, despre decizia autorităților de a relaxa măsurile anti-COVID. „Noi avem exact aceeaşi abordare pe care am avut-o şi în vară”, afirmă specialistul.

„Noi avem exact aceeaşi abordare pe care am avut-o şi în vară, respectiv relaxăm acum, din timp, deşi nu avem niciun motiv. Totul merge pe o abordare pur populistă, nebazată pe niciun fel de dovezi ştiinţifice, urmând ca după sărbători, şi cu deschiderea şcolii, să avem o creştere accelerată. Cu siguranţă după sărbători vom avea focare care vor continua să se propage în interior, în comunităţi”, a declarat Răzvan Cherecheș, la Digi 24.

„Pentru că, dacă ceva a învăţat guvernul anterior, a fost că nu au plătit, nu au fost arătaţi cu degetul pentru că persoanele care au murit au murit din cauza măsurilor iresponsabile luate de Guvern. Românii care vor muri în ianuarie vor muri din cauza măsurilor luate acum, în decembrie”, a mai spus el.

În ceea ce privește propunerile privind implementarea certificatului verde COVID, el este de părere că acesta „a fost transformat într-o glumă”. Ministrul Alexandru Rafila a spus, miercuri, că acesta ar putea fi introdus „după o perioadă de 3 săptămâni de creștere consecutivă cu un indice de 1.5 ori, o creștere medie cu acest indice”.

„Creşterea trei săptămâni consecutive… este ca şi cum ai zice: «Ai dreptul să chemi pompierii, dar când ţi-a luat foc al doilea etaj din casă, dacă arde numai parterul, îmi pare rău, dar nu poţi să chemi pompierii». E ridicol! Adică noi ştim că urmează o creştere, domnul ministru Rafila a anunţat că va veni în ianuarie un val cinci, dar prevenţia pe care o facem noi este să ne asigurăm că putem interveni doar atunci când situaţia se va agrava”, a susţinut Răzvan Cherecheş.

Urmăriți B1TV.ro și pe