Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost repornit

Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost repornit
Foto: focus-energetic.ro

Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost repornită vineri, după ce, Societatea Naţională Nuclearelectrica a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, „oprirea neplanificată a Unităţii 2 a CNE Cernavodă”.

Problema a fost rezolvată, astfel încât, unitatea funcționează conform proiectului.

„Securitatea nucleară a personalului, populației și mediului nu a fost afectată niciun moment, toate sistemele funcționand conform proiectului. În pofida acestei opriri scurte neplanificate, Unitatea 2 a CNE Cernavodă rămâne în parametrii de performanță preconizați pentru acest an, asftel încat Unitatea 2 va obține un factor de capacitate record (circa 98%) de la inceputul exploatării comerciale din 2007. Unitatea nr. 2 rămâne, astfel, o centrală de top în industria nucleară mondială”, se precizează în comunicatul Nuclearelectrica.

Societatea Naţională Nuclearelectrica a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, „oprirea neplanificată a Unităţii 2 a CNE Cernavodă”. Unitatea s-a oprit automat datorită declanşării intempestive a unui sistem automat de oprire rapidă. (Detalii AICI)