Judecătorii Tribunalului Vaslui au aprobat, joi, cererea de eliberare condiționată a fostului ministrul al Transporturilor, Relu Fenechiu. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel de procurorii DNA.
"Admite propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui privind liberarea condiţionată a persoanei condamnate Fenechiu Relu. (…) Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Fenechiu Relu, anterior executării integrale a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare", conform deciziei Judecătoriei Vaslui, pronunţată miercuri.
Relu Fenechiu a executat trei ani și patru luni de închisoare din condamnarea de 5 ani și 6 luni primită prin contopirea sentințele primite în dosarele "Transformatorul" și "Siveco".
În dosarul "Transformatorul", Relu Fenechiu a fost condamanat în ianuarie 2014 la 5 ani de închisoare, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.
În dosarul "Siveco", fostul ministru liberal a primit 3 ani și 10 luni de închisoare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia într-un nou dosar în care era acuzat de DNA Ploieşti de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani.
Relu Fenechiu a fost ministru al Transporturilor între decembrie 2012 și iulie 2013, în guvernul Victor Ponta, și a fost unul din cei mai importanți lideri ai PNL în perioada USL.