Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat că 128.700 de doze de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer au sosit, marți dimineață, la București. Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de ser de la acest producător ar urma să ajungă luni, 15 februarie, au mai precizat autoritățile.
„128.700 doze de vaccin Pfizer au ajuns la București.Tranșa alocată pentru București, Constanța, Craiova, Brașov și Iași a ajuns de dimineață, în jurul orei 05.00, pe aeroportul din Otopeni.În jurul orei 10.30, 35.100 doze vor ajunge pe aeroporturile din Cluj-Napoca și Timișoara.Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin de la Pfizer ar urma să ajungă luni, 15 februarie”, a scris CNCAV, marți dimineață, pe Facebook.
De la debutul campaniei de vaccinare și până luni, ora 17, la nivel național fuseseră administrate peste 891.000 de doze de vaccin anti-COVID-19, dintre care cele mai multe, aproape 856.000, de la Pfizer, iar restul de la Moderna. Astfel, mai bine de 661.000 de persoane au fost vaccinate, iar circa 230.000 au primit inclusiv rapelul.
În România a sosit, la sfârșitul săptămânii trecute, și o primă tranșă de vaccinuri de la AstraZeneca, iar CNCAV a precizat că 180 de cabinete de vaccinare vor deveni operaționale pentru imunizarea cu acest ser, care va începe la nivel național de la data de 15 februarie.
„Înscrierea pentru vaccinare se va putea realiza începând de miercuri, 10 februarie a.c., și se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale. Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: vaccinare-covid.gov.ro”, a precizat CNCAV.
Premierul Florin Cîțu a anunțat, luni, că în această lună România va primi aproape 800.000 de doze de vaccin de la AstraZeneca.
„De la AstraZeneca vom primi în această lună aproape 800.000 de doze. Începem de pe 10 programările pentru AstraZeneca. Vom face prima vaccinare, nu vom păstra rapelul. Rapelul la AstraZeneca este peste două luni de zile, deci încă 800.000 de persoane pot fi programate. Nu văd o problemă. Astăzi am văzut un top făcut de cei de la Bloomberg, România se menține la nivel global pe locul 14 în ceea ce privește campania de vaccinare. Eu zic că campania de vaccinare merge foarte bine și bineînțeles că sunt probleme pe termen scurt, nu depind de noi, dar eu zic că ne-am ajustat foarte bine la situație”, a spus prim-ministrul.