România, campioană mondială la dans sportiv latino, prin perechea Paul Moldovan – Cristina Tatar (VIDEO)

România, campioană mondială la dans sportiv latino, prin perechea Paul Moldovan - Cristina Tatar (VIDEO)
Foto: e-stireazilei.ro

Perechea târgumureşeană Paul Moldovan – Cristina Tatar a cucerit aurul la Campionatul Mondial de la Beijing, categoria 16-18 ani, secţiunea latino, pentru prima oară în istoria acestei discipline în România, anunță Adevărul.

Cei doi au obținut argintul în luna august, la German Open Latino de la Stuttgart.

„Nu îmi pot imagina viaţa fără dans, ar fi mult prea plictisitoare. Îmi doresc să dau întotdeauna ce-i mai bun din mine şi să dansez atât cât voi putea, la cel mai înalt nivel, pentru că nimic nu mă bucură mai mult decât atunci când simt că mi-am făcut treaba şi că sunt cel mai bun”, a spus Paul Modovan după cucerirea titlului.

„Îmi doresc o carieră în dans sportiv, altceva nu îmi pot imagina că aş putea face. Practic, fiecare competiţie la care particip este un nou pas în această călătorie a vieţii mele”, a declarat la rândul său  Cristina Tătar.

Cristina Tătar, Paul Moldovan – Samba

Embed: