România vizată de furtuni puternice. Vijeliile care au făcut prăpad în mai multe țări balcanice vor afecta și teritoriul nostru: „Am auzit numai cum au zburat tablele”

România vizată de furtuni puternice. Vijeliile care au făcut prăpad în mai multe țări balcanice vor afecta și teritoriul nostru: „Am auzit numai cum au zburat tablele”
Foto: Facebook

Furtunile devastatoare care au afectat mai multe țări din Balcani și au provocat pierderea a șase vieți se îndreaptă acum către România. Se prognozează că vineri vor lovi puternice vijelii mai întâi în Ungaria, urmând ca apoi să afecteze și teritoriul țării noastre.

Vijeliile au făcut prăpăd în mai multe județe

Vântul furios a măturat în toată zona, afectând puternic mai multe localități, inclusiv județul Satu Mare. În doar câteva minute, forța sa devastatoare a smuls acoperișurile unor blocuri și a frânt copaci, lăsând în urmă un peisaj dezolant. În Maramureș, vântul puternic a fost însoțit și de o ploaie torențială, iar în unele zone a căzut chiar grindină.

În Maramureș, s-a abătut o ploaie de grindină cu bucăți de gheață de dimensiunea mingilor de ping-pong, lăsând în urmă imagini surprinzătoare înregistrate de localnici. În aceste înregistrări, putem vedea cum bucățile de gheață loveau zgomotos caroseriile mașinilor, provocând pagube considerabile.

În Ardud, județul Satu Mare, vântul a fost deosebit de puternic, atingând viteze de până la 90 de kilometri pe oră. Vijelia a smuls acoperișurile mai multor blocuri și a doborât copaci la pământ.

„În momentul ăla am intrat în casă și nici n-am mai deschis geamul, și am auzit numai cum au zburat tablele și le-au dus la 30-40 de metri”, spune un localnic.

„Am primit mesaj RO-ALERT și nici n-a durat cinci minute și a fost cerul negru, și s-a întâmplat necazul ăsta”, a declarat un pompier voluntar.

Tragedii provocate de furtună și ploi torențiale

Au fost avariate și mai multe mașini parcate în zonă. Imediat ce vijelia s-a potolit, localnicii au ieșit din case și au sărit în ajutorul autorităților, să curețe drumurile, scrie stirileprotv.

„Foarte multe drumuri au fost blocate din cauza arborilor prăbușiți plus alte crengi, care au rams rupte și în pericol de a cade pe șosele, pe case, pe oameni. Aveți grijă! A fost un vânt puternic, vuia, parcă a fost cutremur, și într-o parte a Ardudului a căzut și gheață”, a declarat Ovidiu Duma, primar.

În ultima perioadă, atât în Satu Mare, cât și în Maramureș, s-au înregistrat condiții meteorologice periculoase, motiv pentru care au fost emise coduri portocalii de vreme rea.De asemenea, orașul Tulcea a fost afectat de o ploaie torențială puternică, care a schimbat radical peisajul în zonă. Intersecțiile s-au inundat joi seară, iar canalizările nu au mai făcut față, producând refularea apei.

În județul Dolj, unde a fost în vigoare un cod portocaliu de vreme rea, a avut loc o tragedie. Trupul unui tânăr în vârstă de 25 de ani a fost descoperit în condiții tragice. Acesta prezenta arsuri și răni ce păreau a fi produse de un trăsnet.

În Buzău, joi, o furtună puternică a doborât mai mulți copaci, iar o femeie în vârstă de 53 de ani, care se îndrepta spre casă, a fost grav rănită de o creangă căzută dintr-o salcie. Și în Bacău au apărut probleme din cauza furtunii. Grindina a distrus acoperișurile mai multor sere de la stațiunea de cercetare legumicolă, iar un copac smuls din rădăcini a cauzat întreruperea alimentării cu energie electrică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`