Românii se pot testa gratuit pentru HIV și virusurile hepatice B și C: Campania se desfășoară în perioada octombrie 2015 — aprilie 2016

Românii se pot testa gratuit pentru HIV și virusurile hepatice B și C: Campania se desfășoară în perioada octombrie 2015 — aprilie 2016
Foto: olteniteanul.ro

Românii se pot testa gratuit pentru virusurile HIV, hepatice B și C. Analizele vor fi realizate în cadrul unei campanii lansate miercuri de Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș” .

Campania națională de testare, comunicare informare și educare „H-Alert” se va desfășura, în perioada octombrie 2015 — aprilie 2016.

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof.Dr. Matei Balș”, prof.dr. Adrian Streinu-Cercel, a arătat că testarea se va putea face la nouă centre și laboratoare partenere, afișate pe site-ul campaniei www.h-alert.ro.

„Este foarte important ca oamenii să știe că testarea poate face uneori diferența dintre viață și moarte. Infecția cu HIV sau cu virusurile hepatice B și C evoluează de multe ori fără simptome și poate fi confundată uneori cu alte infecții. Singura modalitate de a afla este testarea”, a spus Adrian Streinu-Cercel, cu prilejul lansării campaniei, transmite agerpres.

Rezultatele acestor testări vor fi folosite la un raport ce se va întocmi împreună cu Ministerul Sănătății pentru a permite intervenții rapide și eficiente la diminuarea infecțiilor.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`