Romprest va intensifica activitatea de salubritate la nivelul Sectorului 1, pe parcursul verii 2014. 11.000 mc de apă din puţurile proprii vor fi folosiţi pentru spălatul stradal, detergenţi ecologici, dublarea cantităţii de deşeuri colectate faţă de o lună obişnuită (comparativ cu o lună de primăvară), deşeuri colectate selectiv de pe domeniul public, arată activitatea Romprest în timpul verii.
Pentru desfăşurarea activităţii de salubritate, Romprest foloseşte peste 200 utilaje: gunoiere, unimoguri, autoutilitare, perii, basculante, portcontainere, cisterne, abrollkipper etc.
Pentru a asigura buna desfăşurare a activităţii de salubritate din Sectorul 1, Romprest va intensifica ritmul de colectare al deşeurilor, atât din punctele de pre-colectare amplasate pe domeniul public (Sectorul 1) cât şi de la gospodăriile individuale şi asociaţiile de locatari din Sectorul 1. Astfel, deşeurile vor fi ridicate zilnic din zonele centrale şi de minim 3 ori pe săptămână de la asociaţiile de locatari, comparativ cu lunile martie-mai 2014.
În această perioadă cantitatea colectată aproape se va dubla, comparativ cu o lună de primăvară, iar pentru salubrizarea căilor publice se va intensifica frecvenţa operaţiunilor.
Una dintre priorităţile Romprest este protejarea mediului, de aceea sunt folosite în programele de spălat stradal mecanizat, soluţii ecologice speciale cu miros de pin şi apă din puţ propriu de mare adâncime.
Străzile vor fi stropite 24 h din 24 h, cu o frecvenţă mărită, funcţie de temperaturile şi indicele de confort termic, estimate în prognozele furnizate, pe baza contractului aflat în derulare, încheiat cu Administraţia Naţională de Meteorologie. Activitatea de măturat stradal se face zilnic, 24 h din 24 h, atât manual, cu forţă de muncă dotată corespunzator, cât şi mecanizat, cu utilaje specializate, de ultimă generaţie.
Echipele Romprest din Sectorul 1 sunt organizate în 12 locaţii, alese strategic pentru acoperirea întregii arii de responsabilitate. Activitatea este susţinuta şi de echipele mobile, pentru intervenţii rapide, în caz de necesitate.
Romprest asigură servicii de îngrijire şi întreţinere peisagistică, mentenanţă pentru parcuri şi pentru zonele verzi stradale. În parcuri, Romprest întreţine aspectul agreabil prin activităţile impuse de planul peisagistic, îngrijirea individuală a arborilor şi arbuştilor, cosit şi tuns iarba, udat şi fertilizat.
Pentru zonele verzi stradale, Romprest asigură servicii de gazonat, plantat arbori, arbuşti, cosit, tuns vegetaţie, măturat alei şi trotuare, eliberat terenuri de resturi vegetale.