Roxana, fiica lui Giani Kiriță, s-a împăcat cu Faris, fostul iubit, după o despărțire care a durat aproape 5 luni.
Cei doi aveau o relație de doi ani, însă, în ianuarie au decis să se despartă.
Vestea împăcării dintre cei doi îndrăgostiți a fost primită oarecum cu scepticism de către cei din familie.
”Da, ne-am împăcat. Ne-a trebuit o despărțire ca să prețuim și mai mult ceea ce avem ! Avem o relație de 2 ani și un pic și asta a fost prima noastră despărțire. De certat vă dați seama, în fiecare relație există unele neînțelegeri și momente de criză însă, depinde cum le gestionează cei doi.
Faris a făcut primul pas spre împăcare, iar după aceea totul a venit de la sine. Ne-am spus ce am avut de spus și restul a venit din suflet (…) Noi deja spusesem familiilor noastre că relația s-a terminat și a trebuit să-i împăcăm și pe ei, pentru că atât eu, cât și Faris, suntem foarte apropiați de familia celuilalt. În prezent, relația mea cu el este din ce în ce mai bună. Am lăsat părțile proaste în spate și am decis să rămână numai cele ce duc spre bine !
Chiar dacă suntem tineri, știu și simt că ne iubim unul pe altul cu adevărat! Mă bucur că am putut să trecem peste acest “obstacol” din relația noastră, “obstacol” care acum îmi dau seama că nu a făcut altceva decât să ne unească și mai mult!
Sfaturile venite de la prieteni și de la familie au fost despre cum să ne înțelegem mai bine și să nu mai ascultăm gura lumii! Până la urmă, doar eu și Faris știm cel mai bine ce este, a fost și o să fie în relația nostră”, a declarat Roxana pentru WOWbiz.ro.