Ruptura mentală din învățământul românesc: Atitudinea de tipul "trebuie să citiți Creangă și Coșbuc, lăsați prostiile astea de azi…" nu are nici o șansă de reușită în fața diversității de pe net

Diferența între generații este tot mai evidentă. Între tinerii de azi și generațiile trecute este o vale abruptă. Internetul, rețelele de socializare, scriitorii contemporani, informația care te bombardează oricunde, programele de televiziune, toate acestea le-au schimbat radical tinerilor modul de a privi lucrurile.

Părinții și sistemul de învățământ nu au putut ține pasul cu dezvoltarea mediului informațional online. Pe profesorii lor de liceu sau din facultăți nu-i prea interesează.

“Vorbim despre o generație ale cărei modele sunt puține, străine și foarte relaxate”explică jurnalistul Mihnea Măruță într-un editorial pentru pressone.ro.

“Ar fi interesantă o cercetare sociologică în școlile din România, în care atât elevii, dar mai ales profesorii să fie întrebați cine sunt, de pildă, Bethany Mota, Zoella, Joe Sugg, Ansel Elgort sau Tyler Blackburn.

Atunci am realiza dimensiunile rupturii mentale din învățământul românesc: copiii nu mai găsesc aproape nimic atrăgător la ore (pentru că fac mereu comparație cu spectacolul și diversitatea de pe net), iar atitudinea de tipul „trebuie să citiți Creangă și Coșbuc, lăsați prostiile astea de azi…” nu are nici o șansă de reușită”, adaugă acesta.

Soluția este o combinație între educația clasică și ancorarea, măcar metodologică, în prezent.

Cei care ar trebui să le fie modele tinerilor nu le cunosc reperele. Nu poți să captezi atenția unui licean numai cu opere pe care le studiau și bunii noștri, trebuie ca sistemul să vină cu ceva nou., cu romane adaptate vremurilor pe care le trăim.

Mihnea Măruță a remarcat trei tipare în rândul adolescenților.

Trei sunt tiparele majore pe care le-am observat în rândul acestor adolescenți.

“1. Sunt mult mai pragmatici decât noi, dar e un pragmatism la primul nivel. Li s-a spus mult prea devreme – și noi suntem vinovați pentru asta – că trebuie să aibă „obiective” pe care să le „atingă”.

(Și) din această cauză, ei nu rezonează aproape deloc cu poezia. Dacă o generație întreagă nu mai citește poezie, pentru că i se pare boring sau fiindcă se întreabă „ce rost are să formulezi complicat când poți spune direct”, aceasta anunță o posibilă infirmitate națională.

2. Umorul lor e radical diferit de umorul nostru. E consecința serialelor dublate, în care li se transmite ce e comic și ce nu, ca la proști, prin introducerea „benzii de râs”. Umorul liceenilor și studenților de azi e mult mai frecvent un umor de gaguri și de intonație decât unul de semantică multiplă.

3. Ca orice generație, și ei caută sensul. Dar, pentru că i-am protejat cu asupra de măsură (mă refer aici la copiii din orașele mari) și, totodată, i-am lăsat de capul lor, să se izoleze pe telefoane și pe tablete, printre ei a apărut, ca în Occident, sindromul automutilării.

Plictisiți de realitate, nebăgați în seamă și dezamăgiți de cei care ar trebui să le fie mentori, mulți ajung să se taie, să-și provoace singuri durere, ca să mai simtă ceva. E o tendință în urcare și e simplu de confirmat: întrebați-vă copiii dacă au asemenea colegi”, scrie jurnalistul.

Tinerii par dezorientați, se găsesc între două lumi paralele și nu are cine să îi îndrume.

“Fără poezie, cu umor orizontal și în căutare de senzații tari (inclusiv pornografice, că sunt la un click distanță), adolescenții noștri sunt disperați, fără să știe, după îndrumători publici.

N-au de la cine să învețe, n-au după cine să se orienteze. Habar n-au cine sunt „vedetele” noastre televizate și le pasă de asta cam cât praf li se adună între mobil și carcasa protectoare”, scrie jurnalistul clujean.

România are nevoie de personalități, de îndrumători pentru noua generație. Lumea s-a schimba, trîim în secolul vitezei și trebuie să adaptăm chiar și mediul educațional la această realitate.

“Există o asemenea sete de personalități, de charismă și de inițiere, încât răsturnarea actualului establishment se conturează mai limpede decât transmisia pe un ecran ultra-HD.

Fie le furnizăm mentori, ceea ce înseamnă un proces de formare a unei noi elite cunoscute, fie vor ști ei cum să procedeze, direct și ne-metaforic, astfel încât să atingă acest obiectiv.

Nu există cale de mijloc. Touch and go”, conchide Mihnea Măruță.