Şase persoane trimise în judecată după ce ar fi înşelat oameni prin metoda „Accidentul” / Creierul rețelei se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla

Şase persoane trimise în judecată după ce ar fi înşelat oameni prin metoda Accidentul / Creierul rețelei se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla
Sursa foto: Freepik

Șase persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 într-un dosar în care sunt acuzate că ar fi înşelat mai multe persoane prin metoda „Accidentul”, potrivit Agerpres.

Potrivit procurorilor, în perioada 24 aprilie – 11 mai, utilizând metoda „Accidentul”, respectiv prin intermediul unor apeluri telefonice, prin folosirea de calităţi mincinoase – medic şi/sau poliţist – şi invocarea unor false motive – accident rutier grav şi/sau necesitatea unei intervenţii chirurgicale de urgenţă cu privire la rude apropiate – copii/nepoţi, în timp ce se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla, unul dintre cei trimişi în judecată ar fi indus în eroare opt persoane vătămate de pe raza municipiilor Bucureşti, Braşov şi le-a determinat pe acestea să remită unor complici de-ai săi, care se deplasau la locuinţele victimelor, suma totală de 62.200 lei şi 12.000 euro, precum şi aproximativ 10 grame de aur.

În perioada 28 aprilie – 11 mai, o altă persoană trimisă în judecată în acest dosar l-ar fi sprijinit moral şi material pe bărbatul încarcerat în Penitenciarul Gherla la săvârşirea a şapte infracţiuni de înşelăciune şi două infracţiuni de tentativă la înşelăciune prin metoda „Accidentul”, respectiv prin păstrarea legăturii cu persoana care urma să se prezinte pentru a ridica sumele de bani ce urmau a fi remise de persoanele vătămate de pe raza municipiilor Bucureşti şi Braşov, prejudiciul total produs fiind de 49.100 lei, 12.000 euro şi aproximativ 10 grame de aur.

În perioada 28 aprilie – 8 mai, un minor, trimis şi el în faţa judecătorilor de către anchetatori, cu sprijinul altor doi inculpaţi, l-ar fi ajutat pe cel încarcerat în Penitenciarul Gherla să obţină sumele de bani şi bunurile rezultate în urma comiterii a 6 infracţiuni de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, deplasându-se la locuinţele persoanelor vătămate şi ridicând de la acestea în total suma 49.100 de lei şi 12.000 euro, precum şi aproximativ 10 grame de aur.

În perioada 3-6 mai, o minoră l-ar fi sprijinit moral pe celălalt minor din dosar la comiterea a trei infracţiuni de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, deplasându-se cu acesta din urmă la locuinţele persoanelor vătămate de pe raza municipiului Bucureşti pentru ridicarea sumelor de bani şi a bunurilor obţinute în urma comiterii infracţiunilor – 18.200 lei, 10.000 de euro şi aproximativ 10 grame de aur.

Cu privire la o altă persoană trimisă în instanţă în acest dosar, anchetatorii au reţinut că, în data de 6 mai, ar fi primit suma de aproximativ 10.000 de lei de la inculpatul minor, cunoscând că provine din săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, iar în perioada 6-10 mai l-ar fi sprijinit moral şi material pe un alt inculpat în comiterea a două infracţiuni de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, prin aceea că i-a promis acestuia tăinuirea bunurilor obţinute şi a primit de la inculpatul minor Z.A.I. sumele de 7.200 de lei, 10.000 de euro şi un telefon iPhone 13, ridicate de la persoanele vătămate.

În ceea ce o priveşte pe a şasea persoană trimisă în judecată, anchetatorii arată că, în data de 10 iunie, cu prilejul audierii în calitate de martor, ar fi dat declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei, respectiv faptul că nu ştia că bărbatul încarcerat în Penitenciarul Gherla a săvârşit infracţiuni de înşelăciune prin metoda „Accidentul” în intervalul în care au fost încarceraţi în aceeaşi cameră de detenţie din cadrul penitenciarul menţionat şi nu l-a auzit pe acesta în timp ce vorbea la telefon cu persoanele vătămate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Care sunt destinațiile ideale de vacanță pentru luna octombrie? Sunt la prețuri accesibile și turiștii se pot bucura de o vreme ideală
23:53 - Kelemen Hunor: Ciolacu s-a dus la Ursula von der Leyen cu Negrescu şi s-a întors cu Mînzatu / Iohannis poate merge pe urmele lui Iliescu la Senat. ”Stabilitate” înseamnă să găseşti o rezolvare şi pentru domnul preşedinte
23:24 - Cum trebuie să ne pregătim calorifele pentru sezonul rece. Când și cum trebuie să le desfundăm corect
23:13 - Lasconi, despre reacția lui Ciolacu la inundații: Spunea că nu știa, că l-a surprins viața cumva. Eu am dovada că a mințit. Cum să minți în halul ăsta? (VIDEO)
23:02 - Care sunt cele mai ciudate experiențe pe care le-au trăit angajații room-service cu clienții. Cele mai ciudate cerințe ale turiștilor
22:31 - Ce speculații sunt cu privire la exploziile din Liban. Mii de membri ai grupării Hezbollah au fost răniți, după ce în aparatele pe care le purtau s-a declanșat o cantitate mică de explozibil (VIDEO)
22:26 - Elena Lasconi, explicații despre studiile sale: Am terminat cu 9,20, dar nu m-am bătut cu pumnul în piept că am făcut ASE-ul. A fost greu, și cu job, și cu copil. Sunt mândră! (VIDEO)
22:18 - Elena Lasconi, despre portofoliul obținut de România la Comisia Europeană: Ciolacu spunea că o să avem ceva serios pe economie. Este singurul mandat care nu are nicio putere de decizie la nivelul UE (VIDEO)
22:01 - Un municipiu din Vâlcea ar putea intra în stare de alertă din cauza gunoaielor. Deșeurile nu au mai fost ridicate de o săptămână
21:48 - Elena Lasconi, despre motivele pentru care au eșuat negocierile cu Forța Dreptei, PMP și Reper: Nu a fost vorba de orgolii. A fost vorba de cererile pentru locurile de parlamentari, care erau nejustificate (VIDEO)