Scandal cu un fost politician: Adrian Nedelcu își terorizează vecinii pe care i-a agresat și scuipat (VIDEO)

Foştii politicieni cred că totul li se cuvine si după ce pleacă din funcţiile călduţe. Este şi cazul unui fost consilier local din Iaşi, care se comportă în blocul unde locuieşte, ca un adevărat stăpân.

Bărbatul a fost filmat în timp ce distrugea bunurile unui vecin, deranjat că acesta le depozitase într-o magazie din bloc. Omul a fost ajutat şi de soţie care, ca o adevărată doamnă, a început să înjure şi să scuipe în stânga şi-n dreapta.

Acesta este punctul culminant al acţiunii fostului consilier local Adrian Nedelcu şi a soţiei acestuia împotriva unui vecin care i-a deranjat.

Înainte însă, toate bunurile depozitate de vecin într-un spaţiu comun au fost aruncate şi distruse de fostul politician.

Vecinul a făcut plângere la poliţie, însă fostul consilier local a declarat nonşalant în faţa oamenilor legii că omul şi-a aruncat singur lucrurile pe casa scării.

Adrian Nedelcu a fost consilier local PSD în perioada 2004-2008, funcţie în care a ajuns după ce a fost lider al Sindicatului Solidaritatea din Iaşi.

Scandal un fost politician: Adrian Nedelcu își terorizează vecinii pe care i-a agresat și scuipat

#DIRECT_ONE_sgy1sf#

Ultima oră
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”