Scandalul de la Spitalul Universitar, unde o asistentă s-a electrocutat în timp ce încerca să trezească o pacientă din anestezie, continuă. Aparatele de anestezie nu au service-ul asigurat pentru Spitalul Universitar, iar compania care asigura mententanța echipamentelor vine numai să constate disfuncționalitățile, fără a le rezolva, susține o angajată a Spitalului Universitar. Surprinzătoare a fost reacţia managerului spitalului, doctorul Dragoş Daviţoiu. Acesta a spus iniţial că incidentul a fost unul minor, iar aparatul nu va mai fi folosit câteva zile. Totuşi, la doar o zi după incident, aparatul a fost din nou utilizat, informează B1 TV.
Noi acuzaţii ale angajaţilor Spitalului Universitar ies la iveală, după ce o asistentă s-a electrocutat atunci când vrut să trezească o pacientă din anestezie generală. Totul după ce managerul unității medicale a declarat că aparatul de anestezie respectiv fusese verificat. Potrivit unor informații apărute în presă, însă, aparatul era casat, iar pentru acel tip de aparatură spitalul nu ar fi avut contract de mentenanță!
”Am deschis televizorul și, stupoare, indignare și multă mânie!!! Mirarea și stupoarea mea au fost vis-a-vis de declarațiile managerului. Drept pentru care vin să contrazic aceste declarații!!! Domnul manager a spus că în acea sală s-a intrat nefiind nicio sală liberă și fiind o situație de urgență. Gresit Domnule Manager și știți foarte bine că atât anestezistul, cât și chirurgul au trecut peste cuvântul dumneavoastră de a nu se intra în acea sală. Știți foarte bine că n-a fost nicio situație de urgență și pacientul a fost "o pilă", iar chirurgul a venit din concediul legal de odihnă pentru acea operație”, a declarat unul dintre asistentii spitalului din Capitala.
Acuzațiile la adresa managerului nu s-au oprit aici:
”Știți foarte bine că aparatele de anestezie Drager nu au service-ul asigurat pentru Spitalul Universitar și că cei de la Drager vin numai să constate disfuncțonalitățile, dar nu le și rezolvă. Și știți foarte bine că eu nu sunt persoana căreia să i se pună pumnul în gură!!! Dacă cele relatate de mine mai sus nu sunt adevărate, vă rog Domnule Manager al SUUB să puneți la dispoziția presei Contractul de Service Drager pentru aparatele de anestezie aflate în SUUB!!!! Dragoș, nu credeam că la tine funcționează zicala "Corb la corb nu-și scoate ochii". Pe mine una m-ai dezamăgit.
Disturge-mi afirmațiile punând la dispoziția presei Contractul de Service Drager către SUUB. Poate sunt eu nebună și nu știu câte referate s-au făcut pentru acest contract și răspunsul verbal a fost "nu sunt bani"!!!”
Nici prizele nu sunt mai sigure. O demonstrează câteva fotografii surprinse în spital.
Scandalul de la Spitalul Universitar continuă cu noi acuzații
#DIRECT_ONE_mg6mrx#