Sosirea din Brazilia a trenurilor pentru Magistrala 5 a metroului din București continuă să întârzie. Compania Alstom ar fi avansat un nou termen, luna aprilie a anului 2024, a precizat Mihai Barbu, președinte CA Metrorex, în emisiunea “Drumurile noastre”.
Nu există însă o garanția că acest termen va fi respectat, pentru că nu există o înțelegere scrisă în acest sens, iar termenele anterioare de livrare au fost încălcate. Așa se face că penalitățile pentru compania Alstom au ajuns la 11 milioane de euro:
“Facem toate demersurile pentru ca trenurile pentru M5 să vină cât mai repede. Din păcate, constructorul invocă foarte multe motive și întârzie livrarea acestor trenuri.
Invocă crizele multiple, criza războiului din Ucraina, cu toate că aceste trenuri se fabrică în Brazilia. Invocă celelalte crize economice care se întâmplă în jurul nostru. Dar asta nu înseamnă că noi nu facem toate demersurile, punem presiunile necesare în așa fel încât trenurile să circule cât mai repede și să micșorăm timpul de așteptare al călătorilor noștri.
În iunie anul trecut. Conform graficului pe care ei ni l-au livrat ar trebui să plece din Brazilia în lunile următoare ale acestui an. Ei spun undeva în aprilie anul acesta vor veni trenurile în România.
Nu este un document scris, de aceea nu vă pot spune foarte clar în ce perioadă vor veni aceste trenuri. Eu știu doar că o echipă Metrorex a mers în Brazilia și a găsit foarte multe neconformități la aceste trenuri și din aceast motiv ele nu au ajuns în România”.
Mihai Barbu a mai spus că în momentul în care ajung în România trenurile trebuie să intre în probe și după aceea să circule cu călători.
“Penalitățile respective urmează să le plătească către noi. Noi am făcut această factură de penalități. Are o valoare de 11 milioane de euro.
Noi facem toate demersurile ca aceste trenuri să fie livrate către Metrorex în termenii contractuali, nu ne gândim la altceva. Important pentru noi este ca toți călătorii noștri să aștepte cât mai puțin în stațiile de metrou. Ne dorim foarte mult ca aceste trenuri să ajungă în timp util în România”.