Schema unui tânăr din Mangalia. A sărit pe bancheta din spate și a pus-o la volan pe prietena lui când a văzut poliția

Schema unui tânăr din Mangalia. A sărit pe bancheta din spate și a pus-o la volan pe prietena lui când a văzut poliția
Sursa foto: Shutterstock

Un tânăr de 19 ani, din Mangalia, a fost surprins de polițiști, la volan, deși nu avea permis de conducere. Dar, în momentul în care tânărul a văzut polițiștii, a sărit pe bancheta din spate, iar la volan a trecut prietena acestuia, în vârstă de 18 ani.

Schema tânărului fără permis

Tânărul de 19 ani conducea, sâmbătă seara, pe strada Circului, din Mangalia, iar când a văzut echipajul de poliție, a sărit de la volanul mașinii pe bancheta din spate, iar o tânără de 18 ani a preluat volanul, conform observatornews.

Polițiștii au oprit mașina în care se aflau cei doi și au constatat că tânărul nu avea permis de conducerea pentru nicio categorie de vehicule.

Astfel, polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.