SCHIMBĂRI EXTREME ale climei în ROMÂNIA: Tornade, secetă și furtuni devastatoare

SCHIMBĂRI EXTREME ale climei în ROMÂNIA: Tornade, secetă și furtuni devastatoare

Lumea întreagă este lovită de cele mai grave fenomene meteo din istorie.

„În Norvegia sau Finlanda, temperaturi peste 30-33 de grade, mai ridicate cu 10-15 grade decât ar fi normal pentru această perioada a anului pentru aceste tari”, spune Directorul ANM, Elena Mateescu.

E cod portocaliu de caniculă în Suedia, Finlanda şi Norvegia. Sute de hectare de teren din Suedia au luat foc. Fumul a fost atât de gros, încât a putut fi văzut din spaţiu.

În timp ce nordul Peninsulei Scandinave se confruntă cu secetă extremă, Japonia care abia şi-a revenit după un potop devastator, se confruntă acum cu arşiţă.

44 de oameni au pierit deja din cauza aerului arzător, în această lună. În România, clima temperat-continentală devine o amintire.

România nu este ferită. Furtunile violente, seceta persistentă şi chiar tornadele vor deveni o obişnuinţă, avertizează specialiştii.

Furtunile violente, inundaţiile devastatoare, seceta nimicitoare şi chiar şi tornadele…vor deveni o normalitate. Cercetătorul Bogdan Antonescu priveşte cu îngrijorare schimbările climatice.

„Până în 2100, zilele acestea cu fenomene extreme vor creşte, ceea ce înseamnă că vom avea o alee a tornadelor în Europa de Est. Sunt semnale că ar trebui să facem ceva ca să reducem efectele schimbărilor climatice”, avertizează cercetătorul Bogdan Antonescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`