Scrisoare unei mame către Ministerul Educației privind Bacalaureatul. „Asta e o bătaie de joc asupra copiilor și asupra părinților”

Scrisoare unei mame către Ministerul Educației privind Bacalaureatul. „Asta e o bătaie de joc asupra copiilor și asupra părinților”

O mamă din Ploiești a scris o scrisoare către Ministerul Educației, fiind nemulțumită de examinarea de la Bacalureat și acuză că sunt ignorate nevoile reale ale elevilor.

Subiectele de la Bacalaureat, neadaptate prezentului

Femeia a criticat Ministerul Educației, fiind revoltată din cauza programei de la Bacalaureat pe care o consideră ineficientă și neadaptată nevoilor elevilor din ziua de astăzi. Mama a vorbit despre epuizarea copiilor, fiind copleșiți într-un sistem de învățământ învechit, conform Adevărul.

Vă scriu la oră târzie, într-adevăr, pentru că, din păcate, nu putem avea nopți liniștite în această perioadă. Mă refer la noi, părinții copiilor care trec prin acest examen important pentru viitorul lor, examenul de Bacalaureat”, își începe ea mesajul.

Femeia a vorbit despre stresul imend simțit de tineri și despre subiectele de la examen care nu se mai aplică vieții reale.

„Văd copilul meu, dar și alți copii care trec prin acest chin. Îi numesc copii, știu că au 18-19 ani, dar sunt încă niște copii. Îl numesc chin pentru că… Offf, sunt atâtea motive pentru care mă doare sufletul pentru copilul meu stresat și speriat, pentru copiii tuturor. Văd aceleași comentarii de «tocit» ca acum 20 de ani, aceleași «faimoase» opere literare din care nu au nimic de învățat pentru viață”, a mai scris femeia.

Ea îi acuză pe cei care elaborează subiectele pentru bacalaureat și spune că aceștia trăiesc într-o bulă ruptă de realitate și că deciziile lor sunt departe de trăirile unui adolescent de 18-19 ani.

„Voi, «mințile luminate» ale țării care vă ocupați de aceste subiecte de Bacalaureat, vă imaginați vreo clipă ce aberant pentru un copil de 19 ani să îl caracterizeze pe Harap-Alb?!? Și nu numai asta, să fie și minim 400 cuvinte… Ăsta e examen care îi decide viitorul? Sincer, asta e o bătaie de joc asupra copiilor și asupra părinților, chiar vă bateți joc de sănătatea noastră mintală”, scrie ea, profund indignată.

Femeia cere reformarea Bacalaureatului

Femeia a făcut apel către autorități prin care cere reformarea Bacalaureatului pentru a deveni cu adevărat un examen important pentru tineri.

„S-a schimbat președintele țării, s-a schimbat structura anului școlar, schimbați ceva și la «examenul vieții», faceți ceva astfel încât copiii noștri să învețe ceva care să le folosească, care să îi ajute, să îi pregătească pentru viață”, scrie ea.

Aceasta a concluzionat că deși a învățat foarte mult pentru examenul de bacalaureat pe care l-a dat în urmă cu 20 de ani, nu i-a folosit nimic în viață.

„Am dat bacul acum 20 ani, am învățat mult, aceleași porcării pe care le învață copilul meu acum, a fost greu, am luat notă mare, nu mi-a folosit niciodată absolut nimic din tot ce am învățat pentru acest examen, nimic! Schimbați ceva!”, a încheiat femeia scrisoarea.