Sebastian Ghiță a fost dat în consemn la graniță și este căutat în toată țară după ce, miercuri, nu s-a prezentat la Parchet în baza citaţiei anchetatorilor. Luni seară, însă, el a fost prezent, în calitate de fost membru al Comisiei parlamentare de control a SRI, la o întâlnire ”protocolară” organizată chiar de conducerea Serviciului. Informația fost confirmată, pentru news.ro, de purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.
"A fost o reuniune publică, protocolară, pot confima, conducerea SRI s-a întâlnit cu membrii şi foştii membri ai Comisiei parlamentare pentru SRI. Unii dintre ei nici nu vor mai fi parlamentari”, a susținut Marincea, care a mai precizat că întâlnirea a avut loc într-unul din sediile SRI.
La eveniment au mai participat şeful SRI, Eduard Hellvig, precum şi adjunctul său, Florian Coldea, şi alţi membri ai conducerii instituţiei.
Prezența la întâlnire a lui Sebastian Ghiță a fost confirmată și de fostul deputat Daniel Savu: ”Da, sigur. A fost toată comisia SRI cu toată conducerea SRI la o întâlnire protocolară, instituţională, la final de mandat, luni seara, la iniţiativa conducerii SRI. Nu ştiu cât a stat (Sebastian Ghiţă – n.r.), eu am plecat mai devreme. A fost prezent la aceasta întâlnire. Eu am anunţat că atunci l-am văzut ultima oară. Era directorul SRI cu toată conducerea SRI, cu toţi adjuncţii şi toată comisia care şi-a încheiat mandatul, parlamentarii”.
În schimb, senatorul Verestoy Attila a spus că a stat foarte puțin și nu poate confirma prezența lui Ghiță.