Șeful DIAS Constanța, fotografiat gol și cu perucă, se va pensiona. Mircea Dușa: A ajuns la limita de vârstă, îndeplineşte condiţiile

Șeful DIAS Constanța, fotografiat gol și cu perucă, se va pensiona. Mircea Dușa: A ajuns la limita de vârstă, îndeplineşte condiţiile

Şeful DIAS Constanţa, care s-a făcut remarcat în urma apariţiei unor fotografii cu el dezbrăcat în sala de antrenament se va pensiona. Ministrul Internelor, Mircea Duşa, a anunţat în cadrul unui interviu televizat că va semna ordinul de pensionare al lui Emanoil Moraru. Ministrul este de părere că nu e normal ca aceste imagini să apară în public, motiv pentru care susţine că şeful DIAS îndeplineşte toate condiţiile pentru a se pensiona.

Întreaga situaţie care l-a expus pe şeful DIAS Constanţa în ipostaze indecente va ajunge pe masa lui Mircea Duşa, care va primi o notă informativă. Chiar şi aşa, ministrul de Interne este hotărât să semneze ordinul de pensionare pentru şeful mascaţilor. Cu atât mai mult cu cât omul a cerut acest lucru încă de acum 3 luni.

„Am discutat cu şefii domnului Moraru, cu şefii domnului comisar-şef, am discutat şi cu şeful Poliţiei Române. Sigur că lucrurile se pare că sunt mai complicate şi dacă este cazul, voi dispune măsurile de rigoare. Însă vreau să fac precizarea că domnul comisar-şef Moraru şi-a cerut de acum trei luni pensionarea. Au fost făcute formalităţile către Inspectoratul General al Poliţiei Române şi voi semna ordinul de pensionare. A ajuns la limita de vârstă, îndeplineşte condiţiile. Eu personal nu sunt de acord ca asemenea imagini să apară public”, a spus Dușa, potrivit Adevărul.

Scandalul a început după ce în presă au apărut mai multe fotografii care îl surprind dezbrăcat pe șeful Serviciului de Acțiuni Speciale, cu perucă şi cu o pușcă de jucărie în mâini. Inspectorul şef al IPJ Constanţa este însă convins că totul nu reprezintă decât o încercare de denigrare a lui Moraru. Poliţiştii au demarat o anchetă.

Tags: