Șeful Poliţiei Capitalei, despre masacrul de la Perla: Polițiștii anchetați în acest caz au manifestat neglijență în îndeplinirea sarcinilor

Șeful Poliţiei Capitalei, despre masacrul de la Perla: Polițiștii anchetați în acest caz au manifestat neglijență în îndeplinirea sarcinilor

Rezultatele anchetei poliţiştilor de la secţia 14 din Bucureşti, în cazul atacului de la coaforul din Dorobanţi, sunt date publicităţii sâmbătă.

Șeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, a declarat că polițiștii anchetați disciplinar în cazul masacrului de la Perla au manifestat neglijență în îndeplinirea sarcinilor.

Potrivit lui Guran, este vorba despre trei ofițeri și doi agenți de poliție.

Vorbim de șeful secției, șeful biroului de ordine publică, ofițerul coordonator al compartimentului de proximitate, un agent din cadrul compartimentului de proximitate și un agent din cadrul compartimentului secretariat. Scopul acestei cercetări a fost de a stabili existența sau inexistența unor fapte care pot constitui abateri disciplinare în activitatea polițiștilor. În sarcina celor 3 ofițeri menționați, precum și a agentului de poliție din cadrul compartimentului de proximitate, ofițerii corpului de control au stabilit abaterea prevăzută de articolul 57, litera ‘b’ din Statutul Polițistului, respectiv neglijență manifestată în  îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, a declarat Guran.

„Față de agentul  de poliție din cadrul compartimentului de secretariat, s-a luat măsura atenționării, în conformitate cu prevederile articolului 15, litera ‘a’ din ordinul MAI privind regimul disciplinar al personalului din MAI. Pentru ceilalți patru polițiști s-a dispus sesizarea Consiliului de disciplină pentru analizarea abaterilor disciplinare care au fost reținute în sarcina lor, urmând ca, în funcție de gravitatea acestor abateri, să fie luate măsurile disciplinare care se impun”, a mai declarat Guran.

Șeful Poliției Capitalei a mai precizat că un singur ofițer din cei trei a mai fost cercetat anterior, pentru „o faptă asemănătoare”.

În urma masacrului, două femei şi-au pierdut viaţa, printre care şi soţia criminalului, un angajat al Ministerului de Interne.

Concluzii după ancheta de la Perla

Embed: