Seism cu magnitudinea 3,1 produs în Vrancea, la o adâncime de 136 de kilometri

Seism cu magnitudinea 3,1 produs în Vrancea, la o adâncime de 136 de kilometri
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, 3 spre 4 martie, în zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la ora 2:09 și a fost resimțit slab în mai multe orașe din apropiere. Iată despre ce este vorba!

Seism la 136 de kilometri adâncime

Potrivit Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), cutremurul s-a produs în județul Vrancea, la o adâncime de 136 de kilometri.

Seismul s-a înregistrat în apropierea mai multor orașe: Focșani (43 km), Buzău (57 km), Sfântu Gheorghe (69 km), Brașov (79 km) și Ploiești (91 km).

Un alt cutremur recent a avut loc pe 26 februarie, tot în zona seismică Vrancea, și a avut magnitudinea de 4,4. De altfel, cele mai puternice seisme din 2025, ambele cu magnitudinea 4,4, s-au produs pe 13 februarie în județul Buzău și pe 11 mai în județul Vrancea.

Ce trebuie să faci în caz de cutremur

Chiar dacă seismele moderate sunt frecvente în România, regulile de siguranță trebuie cunoscute și aplicate rapid:

Dacă te afli în interior:

  • Păstrează-ți calmul și nu alerga spre ieșire în timpul mișcării seismice.
  • Adăpostește-te sub o masă solidă sau lângă un perete de rezistență.
  • Stai departe de ferestre, oglinzi sau obiecte care pot cădea.
  • Nu folosi liftul.

Dacă ești în exterior:

  • Îndepărtează-te de clădiri, stâlpi, copaci sau panouri publicitare.
  • Mergi într-un spațiu deschis și rămâi acolo până la oprirea mișcării.

Dacă te afli la volan:

  • Oprește mașina într-un loc sigur, departe de poduri sau clădiri.
  • Rămâi în autoturism până la finalul cutremurului.

După cutremur

După oprirea seismului, verifică dacă există scurgeri de gaz sau incendii și nu aprinde focul dacă suspectezi avarii. Urmărește informațiile transmise de autorități și fii pregătit pentru eventuale replici.

Specialiștii recomandă pregătirea unui kit de urgență care să conțină apă, alimente neperisabile, lanternă, baterii, medicamente și documente importante.