Sibiu: Un mort și un rănit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp cu 160 de kilometri la oră

Sibiu: Un mort și un rănit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp cu 160 de kilometri la oră

Un tânăr de 19 ani a murit după ce mașina condusă de un prieten a intrat într-un stâlp cu 160 de kilometri la oră, la 50 de metri de o benzinărie din Sibiu. Şoferul a intrat prea tare într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi a intrat în stâlpul de pe contrasens. Un al treilea pasager a zburat prin geam, dar ca prin minune, a scăpat teafăr.

În mașina care rula cu viteză mare se aflau 3 tineri din localitatea Cristian. Unul dintre aceștia a murit strivit între mașină și un stâlp, iar un altul a zburat prin geam. Acul kilometrajului s-a blocat la 160 km la oră.

Mașina a luat foc imediat, dar flăcările au fost stinse de cei care au fost martori la accident. Mai mult, lângă stâlpul în care a intrat mașina se afla și o țeavă de gaz ce a fost afectată.

Oamenii spun că au încercat să stingă flăcările folosind extinctoarele din benzinărie.

Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de trafic la un carosabil ud. Conducătorul auto a pierdut controlul direcției autoturismului, a derapat și a a intrat în coliziune cu stâlp de iluminat public. În urma impactului a rezultat decesul pasagerului din dreapta și rănirea gravă a conducãtorului auto. Precizăm faptul că după incendiu autoturismul a luat foc și a fost stins foarte repede ce conducătorii auto ajunși la locul accidentului”, a declarat Constantin Crăciun, subcomisar IPJ Sibiu.

Șoferul în vârstă de 29 de ani a fost transportat imediat la spital. Medicii nu exclud varianta ca acesta să fi consumat băuturi alcoolice sau substanțe etnobotanice.

Conducătorul auto se va alege cel mai probabil cu dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

A intrat cu 160 km/h într-un stâlp

Embed: