Românca acuzată de propagandă teroristă este o olteancă, care a fost reținută și dusă ieri la sediul DIICOT. Aceasta a atras atenția prin vestimentație: s-a îmbrăcat în haine tradiționale musulmane, numite burka.
Liliana Florentina Gîdea este acuzată de propagandă teroristă și a fost adusă marți la DIICOT pentru a asita la percheziția informatică făcută asupra aparatelor IT reținute de anchetatori.
Aceasta este acuzată că a promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizații teroriste activă în Orientul Mijlociu.
În același timp, femeia a accesat și distribuit materiale scrise și video care conțin scene de luptă și antrenamente ale membrilor organizației, dar și luptători teroriști.
De asemenea, aceasta a promovat activitățile teroriste din Orientul Mijlociu prin conturile rețelelor de socializare.
Inculpata a mai fost trimisă la DIICOT în octombrie 2021, sub aceleași acuzații, unde a fost condamnată la închisoare cu suspendare.
Și frații Tate au fost aduși pentru noi acte procedurale în dosarul în care sunt implicați, iar în același timp cu ei polițiștii au escortat și femeia îmbrăcată în burka.