EXCLUSIV // Situația dezastruoasă a orfelinatelor din România, la 30 de ani de la căderea Regimului Comunist: Trafic de persoane, psihiatrizare forțată, violență fizică aplicată copiiilor. „Nimeni nu răspunde pentru asta, pentru că nimănui nu-i mai pasă”

EXCLUSIV // Imaginile surprinse de jurnaiștii străini în orfelinatele din România, imediat după căderea regimului comunist a șocat o lumea întreagă. Copii cu dizabilităţi ce erau legaţi de pat, micuți cu deficiențe grave de vorbire, bebeluşi subnutriţi lăsaţi nesupravegheaţi în paturi cu bare de metal, sunt o parte din ororile surprinse care au făcut înconjurul lumii.

Dorind să aflăm cât de mult s-au schimbat condțiile din orfelinate la 30 de ani de la căderea regimului Comunist am discutat cu experți și cu reprezentanți ai societății civile despre abuzurile întâlnite astăzi în centrele de plasament și în instituțiile dedicate protejării copiiilor abandonați. În ciuda faptului că statul român și-a propus încă din anul 1997 închiderea marilor orfelinate și înlocuirea lor cu forme alternative de protecție, miide copiii au rămas în prezent instituționalizați în centrele de plasament de tip vechi.

Rețea de trafic de persoane în una din instituții: „Peștii și clienții lor veneau la gardul instituției, de acolo se negocia”

Ștefan Dărăbuș, Director Regional Europa Centrală și de Sud al organizației “Hope and Homes for Children”, a explicat în exclusivitate pentru B1.ro de ce experiența copiiilor abandonați în aceste centre este în continuare una traumatizantă. În urma vizitelor efectuate în orfelinate acesta a ajuns la concluzia că abuzurile continuă să existe sub o diversitate de forme de la violențe fizice și psihice aplicate copiiilor, până la traficul de ființe umane.

Sursa foto: Ștefan Dărăbuș/Facebook

“Rețeaua de trafic de ființe umane, într-una din instituții. S-a finalizat cu anchete DIICOT și cu scoaterea fetelor din mediul abuziv. Au fost implicate șase fete. Peștii și clienții lor veneau la gardul instituției, de acolo se negocia. Într-o altă instituție era o rețea de trei surori, coordonate de cea mai mică, în vârstă de 15 ani. Fugeau din instituție, pentru că practicau prostituția. Frații/surorile/familiile naturale nu sunt aduși împreună, chiar acum, în anii aceștia, 2017, 2018. Sunt lăsați separați, chiar dacă acum principiul e de a ține frații împreună. Copiii se pierd în mulțime. Sunt niște indivizi, într-o mare masă de copii. Nimic nu-i face să fie diferiți unii de alții. Ei simt asta în cel mai direct și dureros mod. Altă situație: trei frați, reintegrați înapoi în familia lor naturală, ziceau că ”dacă nu am învățat bine și nu am fost cu simțul umorului, am simțit tot timpul că nu exist. Acolo trebuie să fii rebel, ca să simți că exiști.” Alt exemplu: O fetiță bătută, cu contuzii și traume, de copii mai mari din instituție. Un raport care a specificat că fata a căzut din copac, s-a lovit de crengi și așa și-a căpătat vânătăile”, a precizat Ștefan Dărăbuș.

Acesta susține că centrele de tip vechi au un impact negativ asupra dezvoltării personalității copiiilor abandonați, condițiile din orfelinate dând naștere la convingerea că aceștia vor eșua după ce părăsesc instituțiile.

“Mulți dintre copiii din centrele de plasament vechi vorbesc de absența afecțiunii. De absența atașamentului. De faptul că nu sunt iubiți. De durerea pricinuită de realitatea că nu reprezintă mare lucru pentru nimeni. Lipsa sentimentului de identitate. Nu li se spune copiilor povestea lor personală. Nu au o istorie a lor. De foarte multe ori, nu au nici măcar niște poze: nu știu cum arătau când au fost mici. Le lipsesc reperele mentale, pe baza cărora să își creeze un parcurs personal, ca oameni. De aici, dezorientarea ulterioară, ca adulți. Nu au sentimentul valorii de sine. Copiii instituționalizați nu au încredere în ei. Așa că ei capătă, tot mai mult, convingerea că vor eșua, o dată ce ies din instituție și că ratarea e doar o chestiune de timp”, a mai precizat Ștefan Dărăbuș.

El atrage atenția asupra suferințelor pe care le îndură în special copiii cu dizabilități și consecințele negative pe care le determină lipsa de afecțiune. Aceasta cauzează probleme de comportament în rândul copiiilor pe care personalul le ține sub control prin supra-sedare, metodă care a înlocuit de fapt violența fizică din trecut.

“Copiii cu dizabilități sunt lăsați, de multe ori, să zacă în paturi. Din cauza lipsei de personal, sau a incapacității de lucru și de interacțiune, sunt puși în fața televizoarelor și uitați acolo cu orele. Lipsa de afecțiune duce, de multe ori, la probleme de comportament, la comportament dificil și provocator, la auto și hetero-agresivitate. Asta atrage după sine supra-sedarea, ca răspuns din partea membrilor de personal și a specialiștilor care tratează copiii și tinerii din instituții. E înlocuirea contenționării fizice (până nu demult, prin legare și cămăși de forță), cu contenționarea chimică (prin supra-sedare). Fiecare copil realizează progrese în ritmul său individual, însă un copil care a trăit în instituţii prezintă, în cele mai multe cazuri, întârzieri în dezvoltare. Acestea pot fi de natură fizică, intelectuală, comunicativă, socială şi/sau emoţională. Iată câteva dintre efectele observate în cazul copiilor şi tinerilor care au petrecut o perioadă semnificativă în instituţii: Întârzieri în dezvoltarea fizică: sănătate precară; atrofierea creierului; atrofierea mușchilor. Întârzieri în dezvoltarea emoțională: tendințe autiste; auto-stimularea (legănat și auto-agresivitate); afecțiune nediscriminatorie; incapacitatea de a distinge între contactul fizic sănătos și cel nesănătos. Întârzieri în dezvoltarea intelectuală: capacitate redusă de concentrare a atenției; abilități de interacțiune reduse. Aceste întârzieri în dezvoltare duc la un nivel scăzut al stimei de sine și la identitate fragmentată. Studiile arată că 100% din copii care nu a petrecut nici o zi în instituții au atașamentul correct dezvoltat, însă doar 3% din copii instituționalizați au atașamentul pe deplin format”, susține Director Regional Europa Centrală și de Sud al organizației “Hope and Homes for Children”.

Problema psihiatrizării forțate: „Am avut mai multe întâlniri și chiar discuții cu psihiatrii pe tema asta și spuneau că e grav ceea ce se întâmplă”

La rândul său, Vișinel Bălan, președinte al asociației “Vocea Copiiilor Abandonați” și un exemplu de succes pentru tinerii din România, în ciuda faptului că și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei și adolescenței în centrele de plasament ,a explicat pentru B1.ro, că cea mai gravă formă de abuz în orfelinate este psihiatrizarea forțată. Copii care, pe fondul unor emoții puternice au tulburări de comportament, sunt încadrați într-un grad de handicap și li se aplică în mod abuziv medicamente.

Sursa foto: Vișinel Bălan/Facebook

“În acest moment situația din orfelinate este critică. Nu mai există aceeași violență fizică despre care aveam informații în perioada 1990-2000. Ci avem o situație total diferită și anume psihiatrizare în mod abuziv, adică mulți copii sunt încadrați într-un grad de handicap, chiar dacă ei nu au nicio dizabilitate neuro-psihică, ci pur și simplu au niște tulburări de comportament pe fondul lipsei de atașament. Sindromul atașamentului este foarte frecvent și specific copiiilor abandonați. Am avut mai multe întâlniri și chiar discuții cu psihiatrii pe tema asta și spuneau că e grav ceea ce se întâmplă. Înaine de orice pastilație, de orice tratament cu medicamente trebuie să se facă o terapie și ne-au întrebat medici psihiatrii din Europa sau din România cu care ne-am întâlnit, dacă nu există terapeuți și de ce nu se face terapie înainte de medicamentație. În 190 de centre de plasament, în 99% nu existau terapeuți. Concluzia mea este că serviciile de protectia copilului sunt doar o chestiune de documente, acte și mai puțin interesul superior al copilului”, a explicat Vișinel Bălan.

Despre situația orfelinatelor a vorbit și Lajos Kristof, un alt tânăr care și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei în centrele de plasament și care în prezent luptă pentru drepturile copiiilor aflați în dificultate.În calitate de initiator al proiectului de mentorat „Școala de Excelență Kristopher”, acesta a declarant pentru B1.ro care sunt în viziunea sa lipsurile sistemului de protecție a copilului.

Sursa foto:Lajos Kristof/Facebook

“Cele mai grave probleme, ca o formă destul de agravantă a sistemului de ocrotire a copilului este lipsa personalului necalificat, formele de violență care încă sunt prezente în instituție și lipsa fondurilor pe partea de educație, de pregătire pentru viață a copiilor”, a precizat Lajos Kristof.

În viziunea sa nici alternativele existemte în prezent anume închiderea orfelinatelor și plasarea copiiilor în case și în apartamente de tip familial nu reprezintă o soluție oportună.

“Este un cal troian. Din punctul meu de vedere închiderea sistemului de case tip mamut și trecerea la case de tip familial mi se pare o ușoară formă de dezinstituționalizare de tip ‘ciuperca otrăvită’. Pentru că rămânem la același personal necalificat, prost instruit, copii lăsați de izbeliște, copii ale căror talente se sting în niște locuri care nu îi poate pregăti pentru viață”, a mai declarat Lajos Kristof.

La nivel politic, senatorul Vlad Alexandrescu a prezentat abuzurile și lipsurile caracteristice sistemului instituționalizat de protecție a copiilor abandonați într-un raport realizat în urma vizitelor efectuate în centrele de plasament pe parcursul anului 2018. Acesta a furnizat pentru B1.ro o sinteză a principalelor nereguli pe care le-a constatat.

Sursa foto:Vlad Alexandrescu/Facebook

“Mulți dintre copiii duși în spitalele de psihiatrie nu sunt copii bolnavi, ci par mai degrabă să intre într-o categorie largă de copii-problemă. A-i „psihiatriza” este o soluție complet nedreaptă moral și infirmată de orice opinie de specialitate. La limită, este un malpraxis medical. „Comportamentul deviant” este o etichetare care poate foarte ușor să închidă individul într-o spirală a evoluției lui, care să-l ducă spre dezastru. Mulți dintre tinerii „psihiatrizați” nu au de ce să primească tratament psihiatric. Nerespectarea regulilor din centrul de plasament sau agresivitatea față de colegi ai lor vin dintr-o revoltă la adresa sistemului în care sunt ținuți și nu din vreo boală psihică. Internarea lor în spitale psihiatrice este o metodă de represiune, provenită din tradiția represiunii sovietice”, precizează senatorul Vlad Alexandrescu.

Guvernul propune închiderea tuturor centrelor de plasament de tip vechi până în anul 2021: „Deși trebuia să o facă în patru ani, autoritățile o vor face în patru luni”

Confruntate cu aceste probleme, una dintre soluțiile pe care autoritățile le-au avut în vedere a fost desființarea marilor orfelinate și găsirea unor servicii alternative pentru copiii abandonați, cum sunt plasamentele familiale. Această abordare a culminat în urmă cu trei luni când Guvernul a adoptat un act normativ care prevede desființarea centrelor de plasament vechi pentru copiii aflați în grija statului. Potrivit acestui proiect, din 2021 copiii aflați sub protecție socială vor locui în case și apartamente de tip familial.

Cu toate acestea, o analiză a modului în care a evoluat până acum închiderea marilor orfelinate scoate în evidență ritmul lent în care s-au mișcat autoritățile și pune la îndoială fezabilitatea aplicării măsurii până în anul 2021. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a precizat într-un răspuns pentru B1.ro că de la începutul reformei în sistemul de protecție a copilului (1997) și până în prezent au fost închise peste 300 de centre de plasament clasice.

Dintre acestea, pentru 20 de centre de plasament procesul de închidere a fost finalizat în perioada 2014-2019. Instituția precizează că la sfârșitul anului 2018 erau în proces de închidere 60 de centre de plasament, în care erau protejați aproximativ 2700 de copii iar în prezent aproape 5.000 de copii se află în orfelinatele care trebuie închise până în anul 2021.

“Este de menționat faptul că închiderea unui centru de plasament, respectiv dezinstituționalizarea copiilor, este un proces complex care se derulează pe parcursul unei perioade de 1-2 ani. În acest context este de menționat faptul că în perioada la care faceți referire, reducerea numărului de copii care erau protejați în aceste centre a fost prioritară, astfel încât procesul de închidere să fie mult mai facil de implementat. Astfel, dacă la începutul anului 2014 numărul copiilor protejați în aceste centre era de 8.523, la sfârșitul lunii iunie 2019 numărul acestora a scăzut la 4.979”, precizează ANPDCA.

Având în vedere faptul că Guvernul își propune să facă într-un an ceea ce nu a reușit în cinci ani, închiderea bruscă, pe genunchi a centrelor de plasament este criticată de reprezentanții societății civile, care atrag atenția asupra riscului unei dezinstituționalizări forțate.

Vișinel Bălan este de părere că închiderea pe repede înainte a orfelinatelor nu este judtificată și că va genera costuri emoționale pentru tinerii fără familie.

“Sunt pentru închiderea centrelor, dar este foarte important ce închidem, pentru că România și-a asumat în 2015 închiderea centrelor. Faptul că astăzi în 2019 încă mai sunt aproximativ 155 de centre, pe care trebuie să le închizi în câteva luni…imaginați-vă cum se va închide aceste centre. Cine are de suferit din închiderea acestor centre într-o rapiditate nejustificată. Deși trebuia să o facă în patru ani, autoritățile o vor face în patru luni. Pentru că ești obligat prin lege să pregătești tânărul din centru cu 6 luni înaintea oricărui transfer. Mă sună tineri din țară să îmi spună că tocmai m-au pus să semnez cererea că trebuie să plec definitiv din centru. Adică se va face o dezinstituționalizare forțată cu niște costuri oribile psiho-emoționale pentru acești copii. Toată această tranzacție sufletească de tip ‘piața’ va avea niște costuri cutremurătoare. Și nimeni nu răspunde pentru asta pentru că nimănui nu-i mai pasă de acel copil tânăr după ce a parasite sistemul de ocrotire socială. Nu că le-ar fi păsat mult înainte dar atât mai mult în momentul în care ai un document în care spune clar că statul și-a luat mâinile de pe tine , statul nu răspunde”, a declarat Vișinel Bălan.

La rândul său, Ștefan Dărăbuș susține că acest proces nu trebuie desfășurat doar pentru imaginea politicienilor, ci trebuie atent pregătit, în condițiile în care transferul rapid al copiilor într-o altă formă de plasament nu înseamnă dezinstituționalizare.

“Noi, Hope and Homes for Children România, închidem în acest moment, împreună cu partenerii noștri din direcțiile de protecție a copilului din țară, în paralel, un număr de 12 mari orfelinate. În studiul nostru de impact financiar recent publicat, Finalizarea procesului de dezinstituționalizare în sistemul de protecție a copilului din România, am demonstrat că închiderea centrată pe copil a marilor orfelinate (impropriu numite astfel, ele fiind denumite ”centre de plasament de tip vechi”) nu poate fi încheiată mai devreme de 2027. Asta, pentru că simplul lacăt pus pe o poartă și transferul rapid al copiilor într-o altă formă de plasament nu înseamnă dezinstituționalizare.

Așadar, da, închiderea acestor centre de plasament de tip vechi este și fezabilă și posibilă, atâta vreme cât procesul e derulat într-un ritm care să permită pregătirea copiilor pentru mutare, plasarea acestora într-o alternativă de tip familial (fără riscul mutării copilului într-o altă alternativă de plasament pe termen scurt sau mediu) și atâta timp cât procesul de dezinstituționalizare nu se face ”pe genunchi”, de pe azi pe mâine, doar pentru că niște politicieni și-au propus ei să termine cu povestea asta cu instituțiile pentru copii, că nu-i așa, ”face rău la imagine”.

Închiderea centrelor de plasament de tip vechi încă existente (și mai sunt, totuși, vreo 160 dintre ele, cu aproape 7.000 de copii în ele, majoritatea cu nevoi speciale medii și severe) trebuie să fie închise într-un mod care să transforme în bine viețile acelor copii, iar asta se poate face doar cu pregătire, cu structuri de servicii alternative bazate pe conceptul de familie, cu rețele funcționale de prevenire a separării familiale, cu servicii de sprijin pentru tinerii care părăsesc protecția specială (pentru că nu vrem ca aceștia să ajungă să doarmă sub poduri, sau să fie la mâna rețelelor de trafic de ființe umane) și cu o structură diversă de servicii sociale centrate pe copil și familie”, precizează Ștefan Dărăbuș.