Șofer căutat de polițiști. Este suspectat că ar fi condus beat

Șofer căutat de polițiști. Este suspectat că ar fi condus beat
Sursa Foto: Facebook / Poliția Capitalei

Un șofer a lovit un parapet, în Ploiești, dar și-a continuat drumul, fără să se oprească și circula haotic pe străzi, până când a abandonat mașina. Polițiștii au identificat proprietarul și i-au dat la dispoziție 24 de ore pentru a se prezenta la secție.

Un bărbat a sesizat șoferul beat

Un bărbat a sesizat autoritățile că un șofer circulă haotic pe străzile din Ploiești, miercuri seara, în jurul orei 21.50, iar el ar fi părut beat, conform Știripesurse.

Mașina șoferului beat a fost văzută înainte pe DN1B, spre Ploiești, moment în care a intrat într-un parapet metalic de pe podul de peste râul Teleajen. Cu toate acestea, șoferul și-a continuat drumul, fără să se oprească sau se sesizeze incidentul.

Apoi, cel care a sunat la 112, a urmărit mașina pe trei străzi, dar a renunțat la urmărire într-un final.

Șoferul are 24 de ore pentru a sesiza incidentul

Polițiștii au identificat mașina care a fost abandată în Ploiești, dar șoferul este de negăsit. El are la dispoziție 24 de ore pentru a se prezenta la sediul poliției pentru a declara incidentul, având în vedere că s-a soldat doar cu pagube materiale.

Polițiștii vor continua cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul și pentru a identifica șoferul, apoi vor lua măsurile legale care se impun.