Sorin Grindeanu, despre ordonanța privind grațierea: Ce i-a cerut premierul ministrului Justiției

Sorin Grindeanu, despre ordonanța privind grațierea: Ce i-a cerut premierul ministrului Justiției
Foto: europafm.ro

Premierul Sorin Grindeanu a declarat duminică seară că i-a cerut ministrului Justiției, Florin Iordache, să-i prezinte concluziile la care se va ajunge după dezbaterea publică privind grațierea și modificarea Codurilor penale, astfel încât apoi să se poată lua cea mai bună decizie, informează Agerpres.

"Mâine are loc o dezbatere publică. I-am cerut ministrului Justiției să îmi prezinte concluziile ministerului și calea pe care o să urmăm în perioada următoare, pentru că e absolut necesar să știu poziția titularului de filă astfel încât, asumat înainte mergem și adoptăm soluția cea mai bună. Deocamdată, toată aceste lucruri sunt la Ministerul Justiției care are datoria în perioada următoare să vină cu ceea ce înseamnă măsuri din acest punct de vedere, grațiere și nu doar grațiere. Aștept propunerile din partea Ministerului Justiției, nu vreau să mă antepronunț. Aceste propuneri, sper să vină în următoarele zile astfel încât să luăm o decizie fermă în ceea ce privește acest subiect", a declarat Grindeanu la un post de televiziune.

Premierul a mai spus că măsurile privind grațierea și modificarea Codurilor penale se vor adopta prin de urgență, asumarea răspunderii Guvernului sau prin proiect de lege, toate cele trei variante fiind, în opinia sa, ”absolut legale”.

De asemenea, Grindeanu a declarat că problemele din penitenciare nu se vor rezolva doar prin grațiere și că este nevoie de mai multe măsuri.

"Am prevăzut în bugetul pe anul acesta la Ministerul Justiției sume de bani astfel încât să se dubleze alocația pentru hrană. Știu că ministrul Justiției în aceste zile a făcut un tur (…) în foarte multe penitenciare pentru a vedea condițiile. (…) Mai trebuie să facem măsuri alternative. (…) Și grațierea face parte din măsurile pe care trebuie să le luăm, împreună cu celelalte. Aștept de la Ministerul Jsutiției, ca și prim-ministru, pentru că până în acest moment (…) nu-mi este foarte clar ce vor propune, dar e dreptul Ministerului Justiției, ca și titular, să vină cu propunerea pe care o consideră cea mai potrivită din acest punct de vedere și o vor face", a subliniat Grindeanu.

Ultima oră
17:57 - Nicușor Dan clarifică. Cât de îngrijorată este Europa de criza politică din România: „Unii m-au întrebat” (VIDEO)
17:51 - Nicușor Dan a refuzat din nou să emită vreo părere despre criza politică: „Vreau să îmi păstrez cu fermitate postura de mediator”
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea