Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au luat în vizor, în ultima perioadă, mai multe firme din domeniul igienizării. O adevărată industrie, cu interese de milioane de euro, s-a format în rândul celor care primesc contracte grase de la stat pentru a curăţa sau dezinfecta oraşele mari ale ţării, scrie Adevărul
.
O firmă care au izbutit în ultimii ani să câştige zeci de milioane de lei din dezinsecţie este originară din Iaşi şi se numeşte Wasval. Firma care în anii trecuţi a câştigat contracte de milioane a avut în 2014, potrivit datelor oficiale, doar şapte angajaţi, însă profituri consistente. În spatele acestei societăţi se ascund persoane care, întâmplător sau nu, au legături în SRI sau chiar cu oameni grei din Guvernul României.
Firma Wasval apare la Registrul Comerţului ca fiind înfiinţată în 2005. În scripte, societatea este condusă de o ieşeancă pe nume Valentina Tudurachi, de 60 de ani, născută în localitatea Coarnele Caprei. Din documentele consultate de corespondentul „Adevărul” reiese că, în trecut, de firmă ar mai fi răspuns şi fiul Valentinei Tudurachi, Claudiu. Valentina Tudurachi este soţia unui fost şef din SRI, responsabil, potrivit unor surse, de parcul auto al serviciului de la Iaşi, în prezent pensionat. De asemenea, Valentina Tudurachi este, spun aceleaşi surse, cumnată cu fostul ministru al Energiei Constantin Niţă, şeful PSD Braşov, un om foarte influent în PSD. De altfel, se remarcă o rată de câştig mai mare a licitaţiilor organizate de primăriile PSD în cazul firmei Wasval.
Familia Tudurachi a copilărit în localitatea ieşeană Ciohorăni, alături de fostul şef al SRI Iaşi, Tiberiu Simion, cu care, de altfel, se şi înrudeşte. În ceea ce îl priveşte pe baronul PSD Constantin Niţă, originar şi el tot de aici, acesta are mai multe terenuri în judeţul Iaşi, el fiind înfiat la naştere de o soră de-a tatălui său, preluând astfel numele acesteia. Înainte de a intra misterios în insolvenţă, Wasval SRL, condusă de pensionara Valentina Tudurachi, o fostă angajată a Protecţiei Copilului, a câştigat şi un proiect european, de aproximativ 900.000 de lei, bani investiţi în achiziţionarea unor utilaje.
În ultimii şase ani, societatea ieşeană şi-a adjudecat la licitaţii deschise 22 de contracte cu instituţii ale statului în valoare de peste 31,1 milioane lei. La acestea se adaugă alte zeci de contracte câştigate prin proceduri de atribuire directe, dar valoarea însumată a acestora nu trece de un milion de lei.
Dintre contractele semnate de Wasval, patru reprezintă aproape 90% din valoarea totală a acestora. Este vorba de operaţiuni de dezinsecţie aferente perioadei 2014 – 2017 la Iaşi , Braşov , Bucureşti şi în judeţul Ilfov , toate fiind câştigate de instituţii conduse de membri importanţi ai PSD.
În martie 2015, Wasval a intrat în insolvenţă, tabelul creditorilor fiind format din Salubris, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, Primăria Iaşi , Impuls Leasing România IFN şi, nu în ultimul rând, administratorul societăţii, Valentina Tudurachi. Wasval şi-a cerut şi obţinut intrarea în stare de insolvenţă deşi în 2014 avea un profit de peste jumătate de milion de lei, cifra de afaceri era de 6,6 milioanei lei, iar nivelul datoriilor ajungea la 2,6 milioane lei.
Licitaţia din Braşov, de pildă a fost câştigată în urma asocierii cu un alt jucător important din piaţă, Coral Impex SRL, firmă aflată în prezent în vizorul DNA, într-un dosar de corupţie ce vizează fraudarea banului public. Dacă la Braşov cele două firme au bătut palma, în aceeaşi perioadă, la Iaşi, ele s-au „războit” timp de peste şase luni pentru un contract aproape identic. Coral a contestat licitaţia la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor , iar, după ce a primit o decizie nefavorabilă, a atacat în instanţă.
În perioada 2007 – 2014, conform informaţiilor disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice , Wasval a încheiat 22 de contracte în valoare de 31,1 milioane lei cu autorităţi precum CFR – regionalele Iaşi, Braşov, Timişoara , Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Serviciul Judeţean de Dezinsecţie Ilfov , Spitalul de Recuperare Iaşi ,Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi şi câte unul cu Servicii Publice Iaşi, Primăria Iaşi, Primăria Braşov, Universitatea de Arte „George Enescu” şiPalatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bucureşti. În aceste din urmă instituţii procurorii DNA au susţinut că se rulau banii negri primiţi prin intermediari de primarul Bucureştiului, Sorin Oprescu, aflat în prezent în arest.
Reporterii „Adevărul” au încercat, prin intermediul mai multor numere de telefon, să ia legătura cu Valentina Tudurachi, însă aceasta a refuzat ieri să răspundă. La numărul de telefon al lui Constantin Niţă a răspuns un apropiat de-al acestuia, care a spus că fostul ministru nu este disponibil.
#DIRECT_ONE_tl88z2#