Spitalele din lista neagră a Ministerului Sănătății, destinație a 17 dintre morții de la Colectiv

Spitalele din lista neagră a Ministerului Sănătății, destinație a 17 dintre morții de la Colectiv
Foto: wall-street.ro

Tragedia din data de 30 octombrie 2015 care a îndoliat o țară întreagă, a dus la moartea a 64 de persoane. Incendiul din clubul Colectiv din Capitală a îndoliat zeci de familii și a distrus sute de destine, focul năucitor neavând milă de tinerii care erau rpezenți la concertul trupei de rock Goodbye to Gravity, transmite Evenimentul Zilei.

După incendiu, sutele de persoane care au fost rănite au fost transportate la spitalele din Capitală, dar și din străinătate. Dar ceea ce nu se știa la momentul respectiv era faptul că spitalele nu erau pregătite pentru o tragedie de o asemenea gravitate. În plus, dezinfectanții folosiți în unitățile medicale nu ar fi avut în regulă procentele de substanțe.
Pe data de 6 aprilie, la cererea străzii și a mass-mediei, după ce scandalul a luat amploare, Ministerul Sănătății a făcut publică lista cu cele 50 de spitale din întreaga țară care ale căror analize ale substanțelor folosite pentru dezinfectare, sunt cu probleme. (DETALII AICI)

În București, nouă spitale au ieșit cu nereguli la testele făcute pe dezinfectanți. Dintre acestea, pentru patru inități sanitare au trecut 17 tineri arși în incendiul de la Colectiv, care ulterior au decedat în România sau în străinătate.
La Spitalul Universitar au fost două persoane, la Sf. Ioan -3, la Spitalul de Urgenţă Floreasca – 10 persoane, iar la Sfântul Pantelimon alte două. Iată lista completă:
ARŞI – 12

Roxana Boghian a decedat la Spitalul de Arşi

Ana Albu a decedat la Spitalul de Arşi

Loredana Sărescu a fost internată la Spitalul de Arşi, decedată în Germania

Elena Niţu a fost internată la Spitalul de Arşi, decedată în Marea Britanie

Liviu Zaharescu a decedat la Spitalul de Arşi

Teodora Maftei internată la Spitalul de Arşi, decedată la Ierusalim

Dan Matei Alexandru decedat la Spitalul de Arşi

Bogdan Enache internat la Spitalul de Arşi, decedat în drum spre Elveţia

Daniel Ciobanu a decedat la Spitalul de Arşi

Ionuţ Costin Popescu a decedat la Spitalul de Arşi

Costel Cîrlicean a decedat la Spitalul de Arşi

Liliana Gheorghe a decedat la Spitalul de Arşi

BAGDASAR ARSENI – 6

Ioana Raluca Pănculescu a fost internată la Bagdasar Arseni, decedată în Germania;

Claudiu Bogdan Istrate a decedat la Spitalul Bagdasar Arseni;

Mavi Serian a decedat la Spitalul Bagdasar Arseni;

Mimi Voicu a decedat la Spitalul Bagdasar Arseni;

Alexandra Matache a decedat la Bagdasar Arseni;

Cătălina Ioniţă;

UNIVERSITAR – 2

Alexandru Hogea a fost internat la Spitalul Universitar, decedat la Viena

Ionuţ Maior a decedat la Spitalul Universitar

SF. IOAN – 3

Alexandru Iancu a murit la Spitalul Sf. Ioan

Andreea Ştefan a fost internat la Sf. Ioan, decedat în Germania

Ioana Victoria Geambaşu a decedat la Spitalul Sf. Ioan

FLOREASCA – 10

Alexandru Pascu a fost internat la Floreasca, decedat la Paris;

Tudor Golu a fost internat la Spitalul de Urgenţă, decedat în Marea Britanie;

Vlăduţ Roberto Andy a fost internat la Floreasca, decedat în Marea Britanie;

Alexandra Rădulescu a decedat la Spitalul Floreasca;

Ayberk Manci a decedat la Spitalul Floreasca;

Andra Elena Toader a decedat la Spitalul Floreasca;

Adrian Popa a decedat la Spitalul Floreasca;

Vlad Ţelea;

Radu Sienerth;

Cristian Mitroi a fost internat la Spitalul Floreasca, decedat la un spital din Marea Britanie;

SPITALUL SRI – 2

Florin Popescu a fost internat la Spitalul SRI, decedat în Olanda;

Tullia Ciotola a fost internat Spitalul SRI, decedată în Olanda;

SF. PANTELIMON – 2

Alexandru Chelba a decedat la Sf. Pantelimon

Andreea Chiriac a decedat la Sf. Pantelimon

COLECTIV – 27

Ştefan Andrei Hamed;

Cătălina Ioniţă;

Alexandru Cătălin Simion;

Anda Ioana Epure;

Petru Andrei Bucă;

Mihaela Vieru;

Maria Dorina Vulcu;

Valentina Florea;

Carmen Irina Opriţă;

Gabriel Matei;

Radu Palada;

Tilie Nelu;

Vlad Ţelea;

Diana Elena Enache;

Nicoleta Baldovin;

Ioan Tripa;

Paul Alexandru Georgescu;

Adrian Rugină;

Constantin Marian Ignat;

Laurenţiu Marian Vârlan;

Maria Ion;

Ionuţ Valentin Fieraru;

Mihai Cătălin Alexandru;

George Claudiu Petre;

Marius Ştefan Ruşitoru;

Simona Livia Stan;

Monica Tănăsoiu.