Spitalul Floreasca: Ion Besoiu, supus unor investigații medicale. Internarea nu a mai fost necesară

Spitalul Floreasca: Ion Besoiu, supus unor investigații medicale. Internarea nu a mai fost necesară

Ion Besoiu a fost suspus unor investigații medicale, după ce miercuri a fost internat la Spitalul Floreasca din București. Actorului i s-a făcut rău în timpul unor repetiții în cadrul specatocolul „Din însemnările unui necunoscut”, la Teatrul Bulandra și a fost transportat imediat la unitatea sanitară, arată Mediafax.

După trei ore de investigații medicii au spus că nu mai este necesară internarea artistului.

Actorul Ion Besoiu a jucat în filme precum „Toate pânzele sus”, „Răscoala”, „Ion” sau „Neamul Șoimăreștilor”.

În 2001 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut, iar un an mai târziu a primit Premiul de excelență al Cinematografie Române.

Ion Besoiu este președinte executiv al Fundației „Sibiul Vechi. Sibiu – Hermannstadt”, asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.