Conform unor statistici, Romania este pe locul trei în ceea ce privește consumul de antibiotice pe continent. Specialiștii avertizează în context că abuzul de antibiotice dar si modul lor de administrare nesăbuită duc la o rezistență sporită în cazul unor infectii. Conform medicilor chestionați de Opinia Timișoarei, în cazul unor supradozaje de antibiotice, anumite probleme de sănătate ar putea să nu mai poată fi ținute sub control de tratamentele obișnuite ulterioare.
În lipsa unor servicii medicale civilizate, mulți români ajung să își administreze singuri antibiotice, ceea ce îi face vulnerabili în fața unor infecții care se pot agrava din cauza lipsei de reacție a organismului la tratamentele obișnuite.
“Orice antibiotic aduce modificari ale florei intestinale, care are un rol major in organism. Consumul nejustificat al acestor medicamente duce la selectarea unor tulpini de microbi care devin rezistenti la diverse clase de antibiotice. Or, in cazul unei infectii, constatam că nu mai avem solutii terapeutice. Din pacate, in ultimii ani, am observat o crestere exponentiala a consumului in tarile din centrul si sudul Europei.
Nu înțelegem, de exemplu, ca nu este necesară administrarea imediata a unui antibiotic, daca avem febră, o banală raceală sau dacă avem o infectie ușoară. Asta arată, însa, că in România nu există o educatie medicala vizavi de consumul haotic de antibiotice”, a declarat pentru publicașie amintită dr. Maria Cerbu – medic primar boli infectioase – Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.
Astfel, tratamentul unor boli de plămâni precum tuberculoza sau pneumonia, când, în trecut se administra un singur antibiotic, astăzi ajuns sa fie tot mai ineficient din cauza apariției rezistenței microbiene, inclusiv a multirezistentei la antibiotice -conform publicației citate -fiind necesară, adesea, administrarea unei combinatii de patru medicamente, în cazul TBC, sau două, la pneumonie.
“Din pacate, vorbim in continuare de automedicatie. E ca la fotbal, toata lumea se pricepe la medicamente si la modul lor de administrare, dar trebuie sa recunoastem ca nu putine sunt cazurile de prescriere gresita a unor antibiotice in cabinetele unor medici de familie si chiar si in unele spitale. Daca in ceea ce priveste automedicatia ne putem baza doar pe dezvoltarea si promovarea unei educatii medicale, in cazul unitatilor sanitare ar trebui sa vorbim de o analiza a efectelor antibioterapiei.
Apoi, ar trebui impus un set de masuri pentru reducerea consumului, dar si un control adecvat asupra administrarii antibioticului. si asta pentru ca efectul abuzului de antibiotice duce la esecul unor tratamente care functionau in trecut, ba, mai mult, la producerea unor efecte adverse majore si chiar cresterea mortalitatii in rândul pacientilor” a adăugat medicul citat pentru Opinia Timișoarei.