Strigăte și plânsete în sediul ÎCCJ: Mihail Boldea, scos pe brațe după ce a aflat că tatăl său a murit

Strigăte și plânsete în sediul ÎCCJ: Mihail Boldea, scos pe brațe după ce a aflat că tatăl său a murit
Foto: jurnalul.ro

Tragedie în familia fostului deputat Boldea! Deputatul Mihail Boldea, arestat pentru fraude imobiliare, a fost scos pe braţe, marți, din sala de judecată a instanţei supreme, după ce a aflat că tatăl său a decedat în urma unui infarct.

În timp ce se afla în boxa acuzaţilor, aşteptând ca instanţa supremă să dezbată legalitatea măsurii arestării preventive a deputatului, acesta a aflat că tatăl său a decedat. În acel moment, Mihail Boldea a avut o cădere nervoasă, a început să plângă  şi să strige.

Deputatul Mihail Boldea a fost deferit justiţiei, săptămâna trecută, de procurorii DIICOT Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro.