STS, precizări legate de tragedia de la Spitalul „Victor Babeș”: Două apeluri au fost făcute la 112

STS, precizări legate de tragedia de la Spitalul „Victor Babeș”: Două apeluri au fost făcute la 112

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)a precizat, pentru Agerpres,că au fost înregistrate două apeluri la numărul unic de urgenţă 112 în cazul incidentului de la Spitalul „Victor Babeş”. Potrivit sursei citate, apelurile au fost făcute de un cadru medical.

Trei persoane au murit, luni, după ce instalațiile de oxigen s-au oprit în urma unei creșteri a presiune. În tirul ATI se aflau opt pacienți cu COVID-19, ceilalți cinci fiind transferați la alte unități medicale.

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră privind evenimentul de la Spitalul ‘Victor Babeş’ din Bucureşti, vă informăm că, în data de 12 aprilie 2021, s-au înregistrat două apeluri la numărul de urgenţă 112, la orele 17,29 şi 17,40, efectuate de către un cadru medical. În ambele situaţii, apelantul a cerut legătura direct cu medicul coordonator SMURD din Centrul Municipal Integrat pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Operatorul 112 a transferat imediat apelul de voce către coordonatorul medical din dispeceratul Bucureşti-Ilfov”, a informat STS, la solicitarea Agerpres.

Ancheta privind tragedia de la Spitalul ”Victor Babeș”, preluată deParchetul de pe lângă Tribunalul București

Audierile au început încă din noaptea de luni spre marți, atunci când au dat declarații șapte persoane, printre care membri ai personalului tehnic și managerul unității medicale. O nouă rundă de audieri are loc și marți, la Poliția Capitalei.

Între timp, reprezentanți Poliției Capitaleiau venit cu precizăricu privire la victimele tragediei de la „Victor Babeș”. În urma opririi alimentării cu oxigen din tirul de terapie intensivă și-au pierdut viața trei femei, cu vârstele de 84 de ani, 74 de ani și respectiv 63 de ani.

Explicațiile lui Raed Arafat despre oprirea instalației cu oxigen din tirul ATI

Într-o conferință de presă susținută luni seară, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urrgență (DSU),a explicatce s-a întâmplat în unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul „Victor Babeș”.

”Presiunea nu trebuie lăsată să urce mai mult de 5.8 maxim.Astăzi la un anumit moment, acestă presiunea crescut peste 6 bari. (…)

Astăzi toate ventilatoarele, care sunt de fabricație americană, care nu sunt de calitate slabă,s-au oprit, colegii au lucrat să remedieze situația și să ventileze bolnavii pe balon, nu erau toți intubați. Au fost trimise și ambulanțe care să-i preia.Diana Șoșoacă, acuzații grave la adresa medicilor. DE CE MOR pacienții COVID?

Un reprezentat al firmei care verifica ventilatoarele era în curtea spitalului dar nu a dorit da intre în TIR și sa ajute. A preferat sa rămână afară și să dea indicații”, a explicat Raed Arafat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`