Sucevenii vor circula în doi ani cu autobuze electrice, conducerea primăriei fiind decisă să cumpere 11 autobuze şi 10 biciclete, care vor funcţiona pe bază de curent, in cadrul unei investiții de trei milioane de euro, notează Digi 24.
În cadrul programului numit numit ”Electromobilitate”, în oraş vor fi montate şi 28 de prize de încărcare. Totodată, se vor amenaja 56 de locuri de parcare și un dispecerat pentru monitorizarea întregului sistem.
Acordul prin care se vor cumpăra mijloace de transport care vor funcţiona pe bază de curent electric a fost semnat în prezența unui secretar de stat de la Ministerul Finanţelor.
„Proiectul prevede achiziționarea a 11 autoturisme electrice, două furgonete electrice, două autoutilitare împărțite în măturătoare electrică și autocisternă electrică dar și foarte important, 10 biciclete electrice”, afirmă Lucian Harșovschi, viceprimarul municipiului Suceava.
Proiectul este finanțat prin Programul de cooperare elveţiano-roman şi are o valoare de peste 13 milioane de lei, din care 85% sunt fonduri europene.