Într-un context economic tot mai apăsător, cu prețuri în creștere și costuri de trai sufocante în marile orașe, un municipiu din inima Transilvaniei se remarcă printr-un echilibru rar între calitatea vieții și costurile aferente.
Sibiul a fost desemnat drept orașul din România în care se trăiește cel mai bine. Potrivit site-ului bugetul.ro, dar și evaluărilor publicate de un cunoscut portal imobiliar, orașul oferă un trai decent fără a cere sacrificii financiare majore.
Chiriile sunt accesibile, prețurile la alimente sunt decente, iar infrastructura urbană este bine pusă la punct. Salariul mediu din oraș acoperă fără dificultate cheltuielile de bază, ceea ce face din Sibiu un exemplu rar de echilibru urban în România.
Conform indicelui T.R.A.I., care măsoară satisfacția locuitorilor în funcție de factori precum calitatea aerului, costul vieții, siguranță, trafic și acces la servicii, Sibiul a obținut un scor de 76,9 puncte, poziționându-se în fruntea clasamentului național.
Printre cartierele sibiene care se remarcă prin calitatea vieții se numără Valea Aurie, Ștrand, Sub Arini și Calea Poplăcii, însă zona Aeroport este considerată cea mai bună pentru locuit. Aceasta a obținut un scor de 76,6 puncte, fiind apreciată pentru liniștea, aerul curat, peisajele plăcute și arhitectura cu influențe transilvănene.
Sibiul nu este doar un oraș în care se trăiește bine, ci și un simbol al istoriei și culturii transilvănene. Prima atestare documentară datează din 20 decembrie 1191, într-un document semnat de Papa Celestin al III-lea. În Evul Mediu, a fost un important centru meșteșugăresc, cu peste 40 de bresle în jurul anului 1780. În secolele XV-XVIII, Sibiul devenea cel mai prosper oraș din Transilvania și un centru cultural major. Mitropolia Ardealului a fost stabilită aici în 1864 de Andrei Șaguna, iar Simion Bărnuțiu a redactat la Sibiu manifestul care avea să fie citit la Marea Adunare Națională de la Blaj, contribuind decisiv la Unirea din 1918.