Aproximativ 500 de reclamaţii au fost depusă la Consiliul Naţional al Audiovizualului după ce Sebastian Ghiţă a ameninţat protestatarii #rezist, într-o emisiune România TV de luni seară, relatează News.ro.
Plângeri au fost depuse şi de mai multe organizaţii, precum ActiveWatch şi Stop Fake News, iar Dorina Rusu, membru CNA, şi preşedintele Comisiei pentru cultură din Cameră s-au autosesizat în acest sens.
În intervenţia la emisiunea moderată de Victor Ciutacu, Sebastian Ghiţă a declarat: „Dacă mai prindem pe străzi bandele #Rezist, cum i-am văzut astăzi la Ministerul Justiţiei, s-ar putea să se întâlnească cu nişte cetăţeni de la Partidul România Unită, care să le dea nişte şuturi în fund şi să îi trimită acasă. Dacă poliţia nu-i trimite acasă, o să-i trimitem noi”.
„Dacă avem o lege şi o instituţie, o respectăm. Nu se trezesc unii dintre noi să spargă geamurile, să-l bată pe ministru sau pe judecători. Asta curând se va termina. Dacă poliţia nu-i ia de pe străzi, o să ne luăm la bătaie cu ei. Suntem atenţi şi, cum îi vom prinde pe străzi, bătând vreun ministru, distrugând instituţii şi sărind pe gardurile Parlamentului, o să le dăm o mamă de bătaie. Să plece la ei acasă şi să ne lase-n pace”, a mai adăugat Sebastian Ghiţă.
Potrivit Dorinei Rusu (membru CNA), Sebastian Ghiţă s-ar face vinovat de instigare la violenţă.
„Exact asta a fost – instigare la violenţă. Au venit ieri (marţi, n.r.) sute de reclamaţii, iar astăzi mi-a fost transmis că sunt între 450 şi 500. Colegii nu au apucat să le numere”, a declarat ea pentru News.ro.
„Nu ştiu dacă va fi discutat săptămâna viitoare, dar acum nu mai suntem rămaşi în urmă, aşa că cel târziu în două săptămâni va fi abordat. Măsura va depinde de vot, de ce vor spune majoritatea colegilor”, a completatDorina Rusu.