Tabloul Salvator Mundi al lui Leonardo da Vinci, descoperit și evaluat la 120 de milioane de lire

Tabloul Salvator Mundi al lui Leonardo da Vinci, descoperit și evaluat la 120 de milioane de lire
Foto: lairweb.org.nz

Celebrul tablou Salvator Mundi al lui Leonardo da Vinci a fost descoperit recent într-o colecție privată, după ce fusese vândut în cadrul unei licitaţii pentru doar 45 de lire, potrivit Daily Mail. În urma acestei descoperiri, tabloul a fost reevaluat la 120 de milioane de lire sterline.

Salvator Mundi (Salvatorul Lumii), pictură în ulei pe un cadru de lemn, îl reprezintă pe Iisus Hristos cu mâna dreaptă ridicată oferindu-şi binecuvântarea, iar în mâna stângă ţinând globul pământesc.

Până de curând, opera de artă a fost atribuită unuia din elevii lui da Vinci, însă, conform noilor descoperiri, pictura a fost realizată chiar de maestru, lucru care a crescut în mod evident valoarea picturii.

Experţii implicaţi în operaţiunea de stabilire a autenticităţii şi-au păstrat anonimatul, iar specialiștii de la National Gallery din Londra, muzeul unde urmează să fie expus tabloul, au refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect.

Deşi cunoscut de peste 50 de ani, tabloul a fost atribuit până de curând unuia din ucenicii lui Leonardo.

Păstrat în London National Gallery, tabloul are aceleaşi dimensiuni cu un alt tablou celebru aparţinând lui Leonardo, Sfântul Ioan Botezătorul, expus la Luvru, muzeul parizian ce găzduieşte poate cea mai faimoasă opera a lui Leonardo, Monalisa

Mai mult, opera s-a dovedit a fi aparţinut regelui Carol I şi fiului său Carol al II-lea, potrivit The Times. După cei doi regi, tabloul şi-a pierdut urma, până când în secolul al XIX-lea un colecţionar britanic, Sir Francis Cook, a devenit proprietarul picturii, fără a şti însă cine este celebrul ei autor.

În 1958, în cadrul unei licitaţii organizate de Sotheby’s, acesta a vândut tabloul pentru doar 45 de lire sterline. Atunci tabloul fusese atribuit lui Boltraffio, pictor renascentist considerat cel mai bun ucenic al lui da Vinci.

Tags:
Ultima oră
23:37 - Câți bani din PNRR a pierdut, de fapt, România. Oana Gheorghiu a publicat cronologia deciziilor: „Cei responsabili încearcă astăzi să își acopere incompetența”
23:15 - Tribunalul București a sesizat CCR în cazul CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. Cine ar putea recupera banii
23:06 - STB taie 800 de posturi și angajează avocați pentru concedieri. Unde poate duce planul de restructurare pregătit de STB
22:45 - România a spart gheața după 26 de ani! Medalie mondială pentru echipa feminină de tenis de masă
22:27 - Donald Trump anunță trei zile de armistițiu între Rusia și Ucraina. Cum poate schimba acest acord cursul războiului
22:25 - Anunț de la Washington: Cine este oficialul care vine la București săptămâna viitoare, în locul lui Trump, la Summitul B9 (FOTO)
21:51 - Ludovic Orban: „Poate n-ar fi rău pentru România, să vadă românii un guvern PSD-AUR, să se mai dezumfle un pic balonul ăsta de ficțiune”. Ce a spus despre Bolojan (VIDEO)
21:34 - Fostul premier contestă strategia lui Nicușor Dan în negocierile pentru noul Guvern. „Nu trebuie excluse anticipate” (VIDEO)
21:16 - Ludovic Orban: ‘Sunt unii de la PSD care vorbesc să facă listă comună cu AUR la viitoarele alegeri’. Ce a spus despre o eventuală suspendare a lui Nicușor Dan (VIDEO)
20:50 - Ludovic Orban critică întârzierile din negocierile pentru noul Executiv: „Nicușor Dan vrea să refacă coaliția, numai că nu înțelege care e realitatea” (VIDEO)