Cât costă o viață de om. Sancțiunea primită de medicul care a refuzat să consulte o pacientă, iar aceasta a murit

Cât costă o viață de om. Sancțiunea primită de medicul care a refuzat să consulte o pacientă, iar aceasta a murit
Foto: pixabay.com

Medicul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu care a refuzat să consulte o pacientă, pe motiv că are salariul prea mic, iar personalul este insuficient, va fi sancţionat cu reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni, informează Agerpres. Pacienta a murit, în urmă cu aproximativ o săptămână, la un spital din Craiova.

”Astăzi am primit raportul de cercetare disciplinară prealabilă în legătură cu doamna doctor Vlad. Am aprobat propunerea Comisiei de cercetare disciplinară şi am dispus sancţionarea doamnei doctor Elena Vlad cu reducerea salariului de bază cu 10% pe trei luni”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu, Gigel Capotă.

El a mai afirmat că salariul medicului respectiv este de circa 15.000 de lei pe lună, sumă în care sunt incluse şi gărzile.

În acest caz a fost sesizat și Colegiul Medicilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`