Românul Ionuţ Gologan ispășește în Malaysia o condamnare de 20 de ani de închisoare după ce, acum nouă ani, a fost prins cu droguri pe aeroportul din Kuala Lumpur. Instanța a dispus în cazul său și 10 lovituri de bici. Asta în contextul în care, inițial, a fost condamnat la moarte prin spânzurare. Tatăl lui a declarat acum că fiul său nu mai are dinţi în gură şi e piele şi os, dar speră că-l va revedea într-o zi acasă.
Ionuţ a fost un copil sărac, crescut de tată şi bunică, după ce mama sa l-a abandonat la naştere. Vecinii spus că lipsa banilor l-au adus în punctul de a face trafic de droguri pentru a se îmbogăți rapid.
„Băiatul meu a rămas fără dinţi în gură, a fost bătut şi chinuit, a slăbit piele şi os de nimeni nu l-ar mai recunoaşte”, a spus Dumitru Gologan, tatăl lui Ionuț, pentru Observatorul Prahovean.
Autorităţile române au încercat în zadar să-l aducă în ţară pe Ionuţ Gologan, ca acesta să-și execute pedeapsa aici.
Traficul de droguri este pedepsit cu moartea în Malaysia, dar aplicarea acestei legi a fost suspendată. Legea e acum în curs de revizuire.
„E greu, e foarte greu. E singurul meu copil. Am fost ajutat cu bani, dar ce folos… Sentinţa e aceeaşi. Nu există acord diplomatic între cele două ţări. Copilul meu a fost folosit. Nici nu ştia ce e în bagaj, la momentul la care i s-a găsit metamfetamina. Era un copil amărât de la ţară, folosit de alţii drept cărăuş. Ce-o fi fost în mintea lui… Nici nu mai contează. Întreaga viaţa i-a fost distrusă, arată îngrozitor, nici vocea nu i-o mai recunosc când mai vorbim la telefon. Vrea în ţară, vrea acasă, dar legile sunt foarte dure acolo pentru trafic de stupefiante. Ne e foarte dor de el, ştim că a greşit, dar nu merita o aşa soartă” a mai spus Dumitru Gologan, pentru Observatorul Prahovean.