Tentativă de jaf la Dej: Hoțul a vrut să jefuiască o agenție loto, dar a adormit la fața locului (VIDEO)

Tentativă de jaf la Dej: Hoțul a vrut să jefuiască o agenție loto, dar a adormit la fața locului (VIDEO)

Tentativă de jaf în centrul oraşului Dej. Un hoţ beat a încercat, fără succes, să intre într-o agenţie loto. De supărare, spărgătorul a deschis uşa unei vulcanizări învecinate, unde a stat întreaga noapte. Dimineață a ieșit  odihnit din service, însă întreaga scenă a fost suprinsă de camerele de supraveghere.

Locuitorii din centrul orașului Dej au auzit zgomot afară, dar nu au dat mare importanță. Dimineață au văzut că ușa unei vulcanizări învecinate era larg deschisă, iar intrarea de la agenția loto învecinată era forțată.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale unei cafenele din zonă se vede cum tânărul care abia se ținea pe picioare încearcă să deschidă ușa agenției, dar nu reușește.

După aceea, el alege ușa de la o vulcanizare, cu o încuietoare mai ușor de spart.

Polițiștii au fost chemați la fața locului și au prelevat amprente pentru identificarea hoțului.

Tentativă de jaf la o agenție loto din Dej

Embed:
Tags: