Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, mai are de plătit până în 2045 până va reuşi să achite integral cele două împrumuturi de aproape 600.000 de euro contractate de la BCR, conform declaraţiei de avere publicate de acesta în februarie 2018.
Cele două împrumuturi au fost contractate de Eugen Teodorovici în 2007 când era director general al Programului ISPA la nivel naţional şi, ulterior, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Deşi durata maximă a unui credit ipotecar este de 30 de ani, Teodorovici are la dispoziţie până în 2045 să le achite, adică 38 de ani de la data la care s-a împrumutat, arată o analiză Adevărul.
Pe lângă aceste datorii, Teodorovici mai are plătit şi 121.383 de euro dintr-un credit ipotecar luat de la Credit Europe în 2008, pentru care scadenţa este 2033, dar şi un altul datat 2011, în valoare de 100.000 euro, care trebuie achitat până în 2021.
În total avem 800.000 de euro pe care Teodorovici, ministrul mai are şi un împrumut în lei. Este vorba de 75.000 de lei ce trebuie returnaţi până în 2021.
În ceea ce priveşte veniturile, declaraţia de avere din februarie 2018 arată 93.183 lei câştigaţi anul trecut din poziţia de senator. Acesta mai are venituri şi din chirii. Astfel, pentru un singur imobil, Teodorovici obţine nu mai puţin de 28.800 euro pe an, respectiv 1.900 euro lunar, în timp ce pentru altul primeşte lunar 600 euro, respectiv 7.200 euro pe an.
Potrivit aceleiaşi declaraţii de avere, ministrul Finanţelor a cumpărat, împreună cu fosta sa soţie, nu mai puţin de şase imobile, toate în baza unor credite: patru terenuri intravilane şi două locuinţe.
În ce priveşte locuinţele, exceptând apartementul din sectorul 5 moştenit în 1994, cu o suprafaţă de 64 mp, ministrul Finanţelor a mai cumpărat, împreună cu fosta sa soţie, o casă de locuit în Bucureşti, cu o suprafaţă de 440 mp, achitată cu un credit contractat în 2007, şi o altă casă de 70 mp, cumpărată în 2008 în baza unui credit.
Ministrul Finanţelor nu şi-a sporit averea doar cu aceste imobile, luate prin împrumuturi, ci a şi investit. Potrivit declaraţiei sale de avere, Teodorovici are fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare: 28.000 lei la ING Asigurări de Viaţă şi o „valoare neactualizată” la FPS Muntenia.
Ministrul mai deţine 6.000 de acţiuni la Eximbank, în valoare de 60.000 lei, şi 30% din capitalul social al TMC Romteam Business SRL, în valoare de 60 lei.