Terenuri, drumuri și sute de case inundate în Bacău și Buzău, în urma ploilor torențiale

Terenuri, drumuri și sute de case inundate în Bacău și Buzău, în urma ploilor torențiale

Case puse la pământ, drumuri inundate şi oameni evacuaţi. Cam aşa au arătat ultimele ore, în cele mai multe zone  din ţară. Şi asta pentru ca ploile care au căzut încontinuu în ultima vreme au făcut prăpăd. Judeţele cele mai afectate până acum par a fi Bacăul şi Buzăul.

În Bacău, 15 localităţi au fost afectate de inundaţii , în urma ploilor torenţiale din ultimele 24 de ore. Peste 200 de gospodării şi locuinţe au fost inundate dar şi zeci de hectare de teren.

Potopul s-a abătut asupra a zeci de gospodării din localitatea băcăuană Borzeşti, în urma ploilor torenţiale căzute  în ultimele zile în această zonă. Abia când ploaia s-a domolit, echipele de intervenţie au intervenit pentru a evacua apa din casele şi gospodăriile oamenilor.

Şi în oraşul Buhuşi a fost prăpăd. Trei persoane au fost evacuate, din cauza pericolului apei.

Inundaţii au fost şi la Oneşti.  În localităţile din apropierea oraşului oamenii s-au trezit cu aluviunile aduse de ape exact în mişlocul caselor.

S-au rupt norii şi în judeţul Vaslui. 25 de gospodării au fost inundate, iar 10 kilometri de drum comunal şi pe 5 kilometri de drum naţional s-au depus aluviuni, în urma precipitaţiilor căzute.

Autorităţile din comuna vasluiană Soleşti au luat decizia să evacueze din locuinţe 15 persoane şi să le cazeze la căminul cultural acolo unde vor sta până în momentul în care apa se va retrage, iar ploile vor înceta. Iar veştile bune din partea meteorologilor întârzie să apară. În cele mai multe zone din ţară va ploua şi în zilele următoare.

În judeţul Buzău, unsprezece localităţi, între care oraşele Buzău şi Râmnicu Sărat, au fost afectate de inundaţii , în urma ploilor căzute în ultimele 24 de ore. Mai mult, au fost inundate subsolurile unor blocuri şi peste 60 de gospodării din judeţ. De altfel, mai multe case din comuna Vipereşti , din judeţul Buzău trebuie evacuate. Şi asta pentru că locuinţele sunt din chirpici, iar din cauza ploilor abundente care au căzut în ultima vreme, acum sunt în pericol să se prăbuşească peste oameni.

Bacău: 200 de case au fost inundate

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`