Egipt și Tunisia au fost scoase de pe lista destinațiilor de vacanță din cauza grupărilor teroriste.
În timp ce în Tunisia a scăzut fluxul de turiști, în Emiratele Arabe crește numărul persoane care vor să petreacă iarna la căldură.
„Tunisia a scăzut toată lumea arabă. În Iordania au fost doar 30 de pasageri, în loc de 1.300 cât estimam că vom avea. Erau în plan zece zboruri. Pe Tunisia nu avem zboruri, iar în Egipt au fost anulate. Ne așteptăm la o scădere anul viitor și pe Turcia”, spune directorul unei agenții de turism.
În ceea ce privește situația din Grecia, falimentul a scăzut numărul de turiști de pe insule, scrie click.ro.
„Pe perioada celor două-trei săptămâni de criză numărul clienților a scăzut cu 600, ceea ce a însemnat o pierdere de 300.000 de euro”, afirmă bărbatul.
Referitor la banii alocați pentru vacanțe, doi români au cheltuit 30.000 de euro pentru un sejur de 33 de zile în SUA, cu mic dejun inclus.
A urmat un sejur în Dubai (13.000 euro), Mauritius (9.600 euro), Antalya (7.000 euro).