Times New Roman, lăsat în beznă pe durata mitingului PSD: „Coincidență? Sau așa începe dictatura?”

Publicaţia de satiră şi umor Times News Roman a fost anunţată, coincidenţă sau nu, că imobilul în care îşi are sediul redacţia va rămâne fără curent sâmbătă exact în intervalul orar în care va avea loc mitingul PSD din Piaţa Victoriei.

„În caz că nu știați, noi avem redacția în Piața Victoriei, într-o clădire corporatistă cu perspectivă bună spre Piață. Și tocmai am fost anunțați că sâmbătă, începând cu 18:00, se ia complet curentul în clădire pentru 3-4 ore. Tot sâmbătă, dar de la 20:00, e mitingul pesediștilor. Coincidență? Sau așa începe dictatura?”, a anunțat TNR pe pagina de Facebook.

Ba mai mult, aceştia au fost anunţațică nici măcar generatorul nu va funcţiona în perioada mitingului.

„Intreruperea va fi totala, adica nici generatorul diesel nu va functiona in perioada mentionata mai sus.”, potrivit paginii de Facebook a Times New Roman.

Mitingul anunţat de PSD, care ar avea ca temă „apărarea democraţiei şi a statului de drept de abuzurile instituţiilor de forţă”, va începe sâmbătă de la ora 20 în Piaţa Victoriei.

Reamintim că Times News Roman a fost dat în judecată de către mai mulţi membri PSD după un articol postat după Congresul PSD în care ţinta principală a fost iubita lui Liviu Dragnea, Irina Tănase.