Persoanele care hrănesc pisicile, câinii sau proumbeii pe străzile din Timișoara, s-ar putea alege cu amendă, potrivit unui proiect propus de consilierii locali ai USR PLUS.
Concret, proiectul propune interzicerea hrănirii în spaţiul public a animalelor şi a păsărilor și amenzi de până la 200 de lei.
Rodica Militaru și Răzvan Stana, doi dintre consilierii locali USR-PLUS care au gândit acest proiect, au explicat într-o conferință de presă care a fost rațiunea acestui proiect care a iscat valuri de reacții în spațiul public.
„Dorim să găsim un echilibru pentru ca toţi cetăţenii să se simtă confortabil în oraş. Una este să hrăneşti ocazional un animal pe stradă, inclusiv porumbei, şi altceva este să goleşti sacul cu pâine pe stradă.Când mergi să hrăneşti sistematic cinci animale pe un teren, pe o stradă, acesta este un abuz care poate crea probleme cetăţenilor, există mizerie şi agresivitate (din partea animalelor, n.r.). Nimeni nu va amenda un copilaş care va hrăni cu o mână de grăunţe porumbei, dar altceva este să mergi cu sacul”, a declarat consilierul local Răzvan Stana, medic veterinar, citat deAgerpres.
El a motivat precizat că astfel de sancţiuni au fost introduse şi în alte mari oraşe europene precum Budapesta, Paris, Veneţia, Londra, Viena sau Helsinki, tocmai pentru a proteja inclusiv clădirile şi monumentele de patrimoniu UNESCO, grav afectate de excrementele foarte acide ale porumbeilor. Consilierul a susținut căși în Timișoara numărul porumbeilor a crescut necontrolat tocmai pentru că sunt bine hrăniţi de cetăţeni.
„Vorbim şi despre daune pe care le creează monumentelor. Porumbeii nu vor muri de foame dacă nu le dau oamenii hrană.În mod cert, ei îşi vor găsi locuri în care să se hrănească”, a spus Răzvan Stana.
La rândul ei, Rodica Militaru a susținut că dacă ar crește numărul de porumbei s-ar ajunge la răspândirea bolilor în rândul oamenilor.
„Să știți că sunt columbofili, oameni specializați în creșterea porumbeilor, care nu recomandă hrănirea de către oameni, pentru că duce la creșterea numărului de porumbei și duce la răspândirea bolilor în rândul oamenilor. (…) Acum 60 și ceva de ani, tata mi-a făcut poze hrănind porumbeii, doar că erau mult mai puțini atunci. Ei oricum nu vor muri de foame. Acești porumbei, cu excrementele lor, distrug fațadele clădirilor, distrug statuile, s-au renovat multe clădiri, frumos, în centru. Cum vor fi până în 2023?”, a spus Rodica Militaru, citată detion.ro.
Consilierul local a adăugat că, dacă nu vor mai fi hrăniți de oameni, porumbeii vor migra spre parcurile din oraș.
„Ideea nu este de a muri de foame, pentru că oricum nu vor muri de foame,ideea este să găsim un echilibru în dezvoltarea exponențială a populației de porumbei.(…) Nu se pune problema de a nu fi hrăniți acești porumbei, ei au surse de hrană într-un oraș ca Timișoara. (…) Ei nu vor fi tot aici.Dacă nu va fi sursă constantă de hrană în centru sau pâine aruncată, pâinea care este foarte nesănătoasă pentru nutriția porumbeilor, ei se vor răspândi în parcuri.Este o lege a naturii, se vor duce să caute hrană, nu vor sta cu zilele să vină cineva în Piața Operei să le arunce grăunțe”, a completat Rodica Militaru.
Propunerile sunt încă în discuție și va fi organizată și o dezbatere publică, după care vor intra în consiliul local.