Concurență mare la Examenul de titularizare din acest an. Peste 6.700 de profesori vor desfășura examenul, în speranța că vor reuși să se angajeze într-o școală pe o perioadă nedeterminată. Concursul pe care îl vor susține miercuri nu este deloc ușor, având în vedere că se va desfășura pe o perioadă de 4 ore.
Ministerul Educației a informat că au fost admiși la proba scrisă 6.776 de candidați, care au îndeplinit cumulativ mai multe condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțîn un an, calificativul pentru anul școlar în curs > sau > și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasa și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
Examenul va fi organizat în 42 de centre. Proba scrisă va începe la ora 10.00 și va dura patru ore. Având în vedere contextul pandemiei de coronavirus, vor trebui respectate toate normele sanitare și de distanțare la accesul în săli și în timpul desfășurării examenului.
În acest an examenul de titularizare se va desfășura în condiții stricte. Candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 8:00 și, cel mai târziu, la ora 8:45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil.
Pentru a evita aglomerarea sălilor, au fost repartizați maximum 10 candidați în fiecare încăpere, așa cum precizează Ministerul Educației.
În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de acces în centrele de examen, pentru protejarea candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.
Proba scrisă va avea loc în data de 29 iulie. Primele rezultate vor fi comunicate în data de 4 august, iar înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora la centrele de evaluare va putea fi făcută în 4 – 5 august 2020.
Soluționarea contestațiilor se va face între 5 și 10 august. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 11 august.
Urmează înregistrarea cererilor candidaților care solicită repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante în alt județ sau în municipiul București, diferit de cel în care au susținut proba scrisă și repartizarea cadrelor didactice.