"După 6 ani de articole, de zbucium și de răfuieli, (…) credem că e bine să tăcem azi. Justiția a vorbit și victimelor li s-a făcut dreptate" – anunță site-ul tolontan.ro tocmai în ziua în care putea să declame alături de victoria justiției și victoria celei de-a patra puteri a unui stat de drept – presa. Cel puțin presa făcută de tolontan.ro, pentru că de acolo a pornit ancheta Galei Bute, care, iată, azi a ajuns într-un punct concret – chiar dacă nu definitiv – de sancționare a faptelor ilegale de care s-a vorbit atâția ani.
"Nu comentăm, iar colegii de la televiziuni sunt nedumeriți și e de înțeles. Ne vom abține azi de la opiniile pe televizor,care vor inunda, legitim, sfera publică. ", precizează Tolontan pe site-ul său în nume personal, dar și al echipei de jurnaliști care îl secondează.
Astăzi nu declarăm nimic, e timpul să se audă vocea păgubiților – precizează site-ul care a fost Punctul Zero al Dosarului Gala Bute. Câteva repere sunt însă punctate, cumva, într-un bilanț festiv al demersului lor jurnalistic ajuns azi la un mal:
10.000 de euro pe lună costau doar postacii care spuneau că ”nu există probe în Gala Bute”.
Ei erau plătiți la negru din bani publici veniți din ministerul condus de Elena Udrea!
Mesajele acestui”război civil hibrid” continuă și astăzi.
Ca să compenseze cele 2 milioane de lei tăiate lui Obreja, ministerul i-a dat pe furiș 3 milioane.
O parte din bani au ajuns până și la o stână.
Tolontan.ro:
258.000 de comentarii pro Udrea și anti-investigația ziaristică Gala Bute au fost postate doar în perioada 1 mai – 10 iunie 2012
13.000 de euro pe o lună și zece zile costau postacii și erau plătiți din bani publici
Reluând pe scurt istoria Dosarului Gala Bute, lupta cu autoritățile mafiote ori cu postacii care încercau să deturneze opinia publică, concluzia acestui spațiu jurnalistic este: "România lui 2017 nu mai e România lui 2011. Cu oricâte piedici și zigzaguri, țara se schimbă. …Trebuie să iasă și soarele”.
.