Toni Teau a afirmat că bonusurile de la Transelectrica, desprec are s-a vorbit în ediția de luni a emisiunii ”X-Press”, nu au fost în că acordate, iar indicatorul performanță ar sta la baza acestor sume de bani.
Șefii de la Transelectrica, acolo unde statul este majoritar, au prime de milioane de euro. Dezvăluirea a fost făcută în cadrul emisiunii ”X-Press” difuzată la B1 TV și moderată de către Sabin Orcan.
Primele uriașe au fost acordate în urma unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor din 23 martie 2015. Bonusurile anuale atingeau sume cuprinse între 26.000 și 180.000 de euro. (Detalii AICI)
”Aceste bonusuri nu s-au acordat, niciun leu. Într-adevăr, s-au acordat niște bonusuri pentru anul 2013, dar sumele sunt mici și se poate vedea pe site”, a declarat șeful Transelectrica.
”Am intrat la managementul companiei la 30 mai 2013. Eu dacă aș fi spor decizional aș face un salariu pentru parlamentari, guvernanță, președinte, foarte mare. Tocmai acolo este anomalia”, a mai spus acesta.
Transelctrica este o societate cu monopol natural, potrivit lui Teau.
Întrebat dacă a tăiat de la investiții pentru acordarea acestor bonusuri, Toni Teau a negat.
”Cine spune că cheltuiala cu investiții înseamnă cheltuială, trebuie să pună mâna pe economie. În cash flow, in plusurile de numerar se aplică indicatorul acesta de capex, de cheltuieli de investiții, sub forma amortizării, amortizare care la Transelectrica durează 5 ani”, a argumentat Toni Teau.
”5.500 e un salariu brut la răspunderea pe care o am în Transelectrica se justifică mult mai mult de atât. Nu știți prin ce clipe am trecut”, a mai precizat directorul Transelectrica.
Acesta a adus ca exemplu situația în care linia București Sud a fost indisponibilă și exista riscul blocării sistemului.
Toni Teau a mai precizat că i se pare normal să aibă un salariu decent bazat pe criteriul de performanță.
”Sunt șapte membri ai Consiliui, nu doar Radu Cernov. Mai departe știți cine aprobă remunerațiile? Tot Consiliul de Supraveghere”, a afirmat Teau.
Acesta a mai spus că ultima mărire a salariilor cu 7,6% a muncitorilor de la Transelectrica a fost în iulie 2014.
”Evaluarea unui post, nu a unei persoane se face după alte principii, dupa competență după responsabilitate. Pentru mine o face evaluare de contract”, a conshis acesta.