Tradiții și superstiții de Florii. 25 aprilie, Duminica Floriilor la ortodocși

Tradiții și superstiții de Florii. 25 aprilie, Duminica Floriilor la ortodocși
Foto: pixabay.com

Pe 25 aprilie, creștinii ortodocșisărbătoresc Duminica Floriilor, cunoscută și sub numele de „Intrarea Domnului în Ierusalim”.

Începând cu seara de Duminica Floriilor, în toate bisericile din țară au loc slujbe speciale, numite denii, ce amintesc de momentele din viața Mântuitorului, de la intrarea sa în Ierusalim, până la răstignire și învierea din morți.

Tradiții și superstiții de Florii

Potrivit unei legende, Maica Domnului, când a vrut să meargă să-și vadă fiul răstignit, pe Iisus Hristos, nu a putut să-și continue drumul din cauza unei ape care i s-a ivit în cale. Fecioara Maria s-a rugat, în speranța unui semn divin, iar salcia a fost cea care a ajutat-o să treacă apa. Astfel, Maia Domnului a binecuvântat salcia, pentru ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.

Salcia este laitmotivul Floriilor, care amintește și de ramurile de finic și de măslin cu care Iisus Hristos a fost întâmpinat de mulțime, la intrarea în Ierusalim.

Ramurile de salcie aduse din biserică, de Florii, sunt considerate cu efecte importante pentru dragoste și sănătate. De asemenea, din vechi strămoși se spune că crenguțele de salcie cu care oamenii se leagă în jurul taliei îi vor ajuta pe cei care merg la câmp să nu întâmpine probleme cu spatele.

Ce nu ai voie sa faci in ziua de Florii

Pentru că este o sărbătoare creștină, în Duminica de Florii, se recomandă evitarea treburilor casnice.Există și superstiții populare în acest sens. Una se referă chiar la îngrijirea personală, care nu are legătură cu sfaturile preoților.

Potrivit acestei superstiții, dacă te vei spăla pe cap de Florii, vei albi prematur.

Ce se mănâncăde Florii

În duminica de Florii, pentru cei care țin post, se dă dezlegare la pește. Este a doua oară în postul Paștelui când se poate consuma acest aliment, după Buna Vestire.

Duminică, 25 aprilie, este cea de-a șasea duminică din postul Paștelui.

A cui e ziua de Florii

De Florii se urează „La mulți ani!” persoanele cu nume de flori, care-și serbează ziua onomastică. Astfel, se sărbătoresc persoanele cu numele de Florin, Florina, Florea, Florian, Florentin, Viorel, Bujor, Iris, Margareta, Viorica, Viorel, Dalia, Delia, Lăcrămioara, Narcisa, Narcis, Brândușa etc.