Traian Băsescu, la bilanțul SRI: Suntem departe de a fi la cel mai ridicat nivel de corupție din perioada postdecembristă

Traian Băsescu, la bilanțul SRI: Suntem departe de a fi la cel mai ridicat nivel de corupție din perioada postdecembristă

Prezent la evaluarea activității Serviciului Român de Informații, președintele Traian Băsescu a apreciat progresele consistente făcute de această instituție pe parcursul anului trecut, rezultate ce se concretizează în prevenirea eficientă a corupției în România.

”Bilanțul anului 2011 e pozitiv, atât în zona de prevenire a amenințărilor ce provin din zona riscurilor asimetrice cât și din zona activităților interne a Serviciului (…) în așa fel încât cetățenii români au fost în deplină siguranță și în anul 2011” a spus președintele.

Trebuie să remarc progesul consistent făcut față de anul 2010 când eu însumi am etichetat activitatea Serviciului ca fiind foarte bună” președintele referindu-se aici la modul în care SRI a colaborat cu alte instituții în combaterea corupției și în bătălia cu evaziunea fiscală.

Șeful statului a menționat că rezultatele se văd la televizor, în știrile despre procese deschise în cazul judecătorilor, șefilor de poliție sau parlamentarilor, menționând că în prezent este vorba de 20 de parlamentari anchetați.

Suntem departe de a fi la cel mai ridicat nivel de corupție din perioada postdecembristă, dar suntem la nivelul la vare instituțiile statului luptă în mod real cu corupția (…)” apreciază Traian Băsescu.
Prioritățile SRI pentru anul 2012 vor fi combaterea corupției, evaziunea fiscal, urmărirea fondurilor europene dar și amenințările cibernetice, a mai precizat președintele.

SRI împlinește vineri, 23 martie, 22 de ani de activitate, moment marcat prin organizarea bilanțului de activitate.

La discuţii au participat, pe lângă preşedintele Traian Băsescu, premierului Mihai Răzvan Ungureanu, consilierul prezidențial pe probleme de securitate, Iulian Fota, președintele comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitătii SRI, precum și deputatul Cezar Preda.

Anul trecut şeful statului a atras atenţia că priorităţile instituţiei trebuie să fie securitatea alimentară, nucleară, dar şi siguranţa sistemului de sănătate.

Traian Băsescu, la bilanțul SRI

Embed: